roman

Recomandare de carte: Sărutul pictat de Elizabeth Hickey

„Uneori mă gândesc să distrug picturile. Dacă le dau foc, pânzele vor arde mocnit înainte să se aprindă cu totul. Vor scoate un miros de păr ars și de benzină. Pigmenții vor face ca flacăra să lumineze în mai multe culori. Scânteile vor zbura de pe tablouri, iar eu va trebui să le urmăresc pe jos și să le sting. Picturile vor lupta împotriva propriei dispariții, trosnind cu mici explozii. Îmi voi arde mâinile. Fața lui Adele se va topi ca ceara și va dispărea și ea. Mâinile ei vor fi ultimul lucru care va pieri, ofilindu-se în norul de fum înțepător.”

***

Romanul „Sărutul pictat”, debutul literar al scriitoarei Elizabeth Hickey, încearcă să definească relația dintre artistul Gustav Klimt (1862 – 1918) și Emilie Flӧge, subiectul a trei dintre lucrările sale și prietena lui pe viață.

Hickey „pictează” o panoramă încântătoare a vieții sfârșitului de secol din Viena, istorisind cronologia realizărilor artistice ale lui Klimt și încercând să surprindă natura relației acestuia cu Emilie. Romanul este o ficțiune istorică și nu povestea lor adevărată, astfel că, la urma urmei, nu se știe dacă cei doi au fost iubiți sau doar prieteni.

Se spune că cea mai emblematică lucrare a lui Klimt, „Sărutul” (expus la Palatul Belvedere din Viena), îi descrie pe cei doi ca iubiți. Mulți cred că relația dintre ei nu a fost consumată. Cele aproape 400 de articole de corespondență care au supraviețuit, atestă o prietenie intimă. Pe patul de moarte, ultimele lui cuvinte au fost: „Adu-o pe Emilie”.

(mai mult…)

Recomandare de carte: Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert

Orașul stătea semeț și solid în cuibul lui de granit, strâns între cele două fluvii întunecate. Zgârie-norii stivuiți unii peste alții scânteiau ca niște coloane de licurici în aerul catifelat al verii. Am trecut podul tăcut și impunător – lat și lung ca o aripă de condor – și am intrat în oraș… Locul acesta plin de înțeles… Cea mai măreață metropolă din câte văzuse lumea, sau cel puțin așa am considerat eu întotdeauna. Eram copleșită de venerație. Aveam de gând să îmi plantez mica mea viață în orașul acesta și să nu îl mai părăsesc.”

***

Ca o fană înfocată a minunatei Elizabeth Gilbert, nu puteam să nu citesc și cel mai recent roman pe care l-a publicat în 2019, „Orașul fetelor” (City of Girls). Este o carte de dragoste, fără happy-end-ul clasic al genului, dar cu un mesaj important pentru femeile de toate vârstele. Povestea cărții este plasată în New York-ul anilor 1940, când America oscilează între a intra sau nu în cel de-Al Doilea Război Mondial și o are ca eroină pe Vivian Morris, o tânără de 19 ani, care este trimisă de părinți la mătușa ei independentă, ce deține un teatru.

Tânăra descoperă o lume fascinantă, atât în „orașul care nu doarme niciodată”, cât și în cadrul teatrului Lily Playhouse. Fiind talentată la croitorie și visând să creeze haine rafinate, Vivian ajunge să fie costumieră pentru actorii și dansatorii mătușii sale. Devine repede atrasă de lumea fascinantă a spectacolelor puse în scenă, de exploziile de culoare și senzualitate, cu mult diferite față de educația strictă pe care a primit-o de la părinți.

Vivian devine curând nedespărțită de Celia Ray, una dintre animatoarele-vedetă ale teatrului, o nonconformistă care o introduce pe Vivian în lumea cluburilor de noapte, care îi deschide apetitul către alcool, sex și nopți nedormite. Vivian nu este genul de femeie la care m-am așteptat, dat fiind că acesta este un roman de dragoste, dar rolul acesta i se potrivește ca o mănușă și mi-a fost repede clar că Vivian va fi portretizată așa cum este cu adevărat, dincolo de orice mască și aparențe, și că va trece prin multe ca să își descopere propria identitate.

(mai mult…)

Recomandare de carte: Camera de Emma Donoghue

„In the world I notice persons are nearly always stressed and have no time. In Room me and Ma had time for everything. I guess the time gets spread very thin like butter over all the world, the roads and houses and playgrounds and stores, so there’s only a little smear of time on each place, then everyone has to hurry on to the next bit.”

***

Ce ai face dacă, din senin, ar trebui să trăiești pentru restul vieții doar într-o cameră mică, fără posibilitatea de a ieși afară, de a simți razele soarelui atingându-ți pielea, de a respira aerul dulce și de a simți iarba sub tălpi? Ce ai face dacă ai putea doar să privești cerul printr-un gemuleț mic, în tavan și ai depinde doar de mâncarea, hainele și unele lucrușoare aduse de cel care te-a răpit când aveai 19 ani? Cum ai rezista și cel mai important, cum s-ar dezvolta normal și sănătos, din punct de vedere psihologic, un copil crescut într-un astfel de mediu izolat?

Toate aceste gânduri mi-au venit în minte în momentul în care am început să citesc cartea „Camera” („Room”), scrisă de irlandeza Emma Donoghue. Romanul prezintă povestea unei fete răpite de un bărbat bolnav mintal și ținută în captivitate de acesta, timp de 5 ani. Tânăra (al cărei nume nu este important, fiind una dintre multe) rămâne însărcinată și este nevoită să nască singură și să își crească băiețelul în acea cameră lipsită de ferestre, privată de mâncare și de lucruri esențiale. „Închisoarea” ei are pereții capitonați pentru ca vecinii să nu o audă cum strigă după ajutor și o ușă care se deschide doar cu un cod de acces.

(mai mult…)

Recomandare de carte: Muza de Jessie Burton

„Viața mea era un vrej de fasole, eu eram Jack, iar frunzișul creștea întruna, abundent, impresionant și cu o asemenea viteză, încât abia apucam să mă cațăr. Am iubit și am pierdut iubirea; am descoperit un soi nou de creativitate și senzația de apartenență. Și s-a întâmplat și ceva mai profund, ceva mai tainic, prin care trecem cu toții, iar dacă nu, ne așteaptă undeva – momentul de neuitat când ne dăm seama că suntem singuri.”

***

Romanul „Muza”, apărut în 2017 la editura Humanitas Fiction, are o copertă atât de delicioasă, încât am știut de la început că o să îmi placă mult. Pe fundalul turcoaz al coperții, pot fi recunoscute o mașină de scris, pensule și chiar și un pistol, toate elemente de „recuzită” dintr-o acțiune atent construită de Jessie Burton, cu schimbări de situație imprevizibile și un final neașteptat. „Muza” este o carte complexă, care deși are două planuri narative, este foarte ușor de citit.

Romanul începe cu primul plan, cel din Londra anilor 1967, unde Odelle Bastien, o tânără de culoare, ce visează să devină scriitoare, este angajată ca dactilografă la celebrul Institut de Artă Skelton. Odelle este naratoarea acestui plan și va avea pe parcursul poveștii un rol de investigator al originii unui tablou celebru. Tabloul, aflat în posesia lui Lawrie Scott, un englez de care se îndrăgostește la nunta celei mai bune prietene, pare a fi o capodoperă pierdută a unui pictor spaniol.

Ajunsă sub aripa lui Marjorie Quick, directoarea institutului, Odelle caută să descopere adevărul despre tablou: cine a fost pictorul, care au fost împrejurările în care a fost pictat și de ce a fost ascuns timp de peste treizeci de ani. Odelle își dă seama că între Marjorie și tablou există o legătură ascunsă, pe care directoarea nu vrea să o dezvăluie și care îi face rău, astfel că tânăra se străduiește să descopere cât mai mult din istoria controversată a tabloului.

(mai mult…)

Recomandare de carte: Orbi – Petronela Rotar

„Îl cunoscuse cu trei ani în urmă, la mare, în 2 Mai. Erau, la vremea respectivă, care mai de care mai indisponibil emoțional, fără să aibă habar, însă, pe ce lume trăiau. Alexa avea să descopere, ani mulți după, cât de inconștientă fusese, nu doar atunci, în punctul acela al vieții ei când cotise înspre el, ci în general, trăind la suprafața vieții, făcând alegeri dictate de un subconștient plin de răni și gunoaie, ce nu fusese niciodată curățat sau vindecat, fără să înțeleagă niciodată până la capăt ce anume și de ce i se întâmpla, navigând pe apele tulburi ale tuturor traumelor pe care le adunase în cei 28 de ani de existență.”

***

Apărut la editura Herg Benet, în noiembrie 2017, romanul „Orbi” este despre vindecarea de trecut și de relații toxice, despre depresie și acceptare, despre a învăța să ne iubim pe noi înșine mai mult și despre a ne desprinde de vinovății, greșeli și frustrări vechi, despre a cere ajutor atunci când simțim că nu putem să ne ridicăm de jos și despre a începe o viață nouă. Despre toate acestea Petronela Rotar a scris cu măiestrie, într-un mod teribil de sincer și brutal.

Mi-a plăcut foarte mult și îmi pare rău că nu am pus mâna pe ea mai repede. „Orbi” este o carte pe care, cu siguranță, o voi reciti de mai multe ori. La prima lectură, unele pasaje sunt greoaie; le-am reluat de câteva ori pentru a le înțelege sensul adevărat, dar în asta stă tot farmecul și îmi place când o carte te îndeamnă la introspecții și la căutări de răspunsuri. Așa îți pui în mișcare rotițele minții și te întrebi: „Oare ce a vrut să spună de fapt cu asta?”

(mai mult…)

Recomandare de carte: Eu și totuși alta – Jojo Moyes

„Începusem să înțeleg mai bine New York-ul, iar în schimb, metropola începuse să mă accepte. Nici nu era greu să mă acomodez într-un oraș de imigranți – cu excepția stratosferei rarefiate a existenței cotidiene a lui Agnes, eram doar o altă persoană venită de la mii de kilometri, care alerga prin oraș, muncea, își comanda mâncarea și învăța să ceară cel puțin trei lucruri care să-i fie puse în cafea sau în sendviș, doar ca să pară o nativă a acelor locuri.”

***

Pe scriitoarea Jojo Moyes am descoperit-o în 2016, odată cu lansarea filmului „Me before you”, cu Emilia Clarke și Sam Claflin în rolurile principale și a devenit una dintre autoarele mele preferate. Mi-a plăcut mult povestea ecranizată și am vrut să citesc și cartea de la care a pornit totul, „Înainte să te cunosc”. Am devorat și partea a doua imediat ce a apărut („După ce te-am pierdut”) și am terminat de curând și ultima parte din trilogie, „Eu, și totuși alta”.

Pur și simplu, am adorat-o pe Louisa, eroina principală, încă de la prima pagină din „Înainte să te cunosc”. Pentru că este mereu veselă și plină de energie (în contrast cu faptul că eu nu sunt așa), pentru felul neobișnuit în care se îmbracă, colorat și vintage (în contrast cu faptul că eu nu mă îmbrac așa ciudat), pentru simțul umorului și acel ceva special care te binedispune (în contrast cu faptul că uneori nu sunt amuzantă cum îmi închipui, de fapt, că sunt) și pentru stângăcia ce o caracterizează (în contrast cu atenția mea pentru detalii). Se pare că opusurile se atrag și în materie de cititor și personaj și îmi place mult asta, pentru că mă determină să îmbunătățesc anumite lucruri la mine. 🙂

(mai mult…)

Recomandare de carte: Deborah Harkness – Cartea pierdută a vrăjitoarelor

„La început a fost absenţă şi dorinţă

La început a fost sânge şi teamă

La început a fost o descoperire a vrăjitoarelor.”

 ***

„Cartea pierdută a vrăjitoarelor”/„A Discovery of Witches” este primul roman din trilogia „All Souls” al scriitoarei americane Deborah Harkness. Apărut în 2011, a devenit rapid best-seller New York Times și a fost tradus în mai mult de 36 de limbi. Seria este completată de „Shadow of Night”/ „Școala nopții” (2012) și „The Book of Life”/ „Cartea vieții” (2014).

Este un roman fantasy ce a fost comparat cu alte serii populare: cu „Twilight” (pentru dinamica relației dintre cele două personaje principale, Diana și Matthew) și cu „Harry Potter” (pentru coexistența vampirilor, demonilor și vrăjitoarelor – ființe magice cu oamenii – ființe non-magice). După spusele autoarei, romanul a început ca „un experiment”, după ce a observat multitudinea de cărți cu magie, vampiri și personaje supranaturale dintr-un aeroport.

(mai mult…)