PR

Ce sa NU faci cand pica prompterul in cadrul unui live. Exemplu: Michael Bay si Samsung

Luni, 6 ianuarie, a avut loc la Las Vegas, evenimentul Consumer Electronics Show. Printre companiile prezente la event s-a numărat şi Samsung, pentru a promova noul televizor curbat, cu diagonala de 150 de inch.

„Această tehnologie revoluţionară trebuie prezentată de cineva cu greutate”, s-au gândit oamenii de PR de la Samsung înainte de conferinţă. Au mizat pe Michael Bay, celebrul regizor al filmelor „Transformers”. Televizorul este numa` bun pentru astfel de filme cu `jde mii de efecte speciale etc. Toate bune şi frumoase până aici.

Ce a ieşit, însă, din speech-ul lui, puteţi vedea mai jos:

Dacă vrei să te faci de cacao într-o zi, asta este cea mai bună soluţie. M-am simţit eu prost când am văzut filmarea, d-apăi domnul regizor.

Păi bun, ai ales speakerul care să ridice în slăvi produsul tău, dar ca om de PR, ascultă-i măcar speech-ul, ajută-l acolo unde se poticneşte, mai ales dacă nu are experienţă în public speaking, îndeamnă-l să vorbească cu pasiune despre ce face el, dacă nu merge treaba altfel. Compania pentru care lucrezi depinde de prestaţia lui, munca ta depinde de pregătirea lui.

Michael Bay nu trebuia să coboare de pe scenă când a văzut că nu merge prompterul. Putea vorbi deschis despre noul televizor din punctul de vedere al unui regizor, putea face nişte glume despre faptul că a rămas speechless, putea încerca mai multe variante de scăpare. A ales-o însă pe cea mai ruşinoasă. Mie mi-e ruşine şi acum să vorbesc în public, dar dacă eram în locul lui, nu cred că aş fi fugit de acolo.

Pe blogul lui şi-a cerut scuze mai apoi pentru purtarea sa:

Wow! I just embarrassed myself at CES – I was about to speak for Samsung for this awesome Curved 105-inch UHD TV. I rarely lend my name to any products, but this one is just stellar. I got so excited to talk, that I skipped over the Exec VP’s intro line and then the teleprompter got lost. Then the prompter went up and down – then I walked off. I guess live shows aren’t my thing. (sursă)

 

Acum, unii vorbesc despre faptul că totul a fost regizat de departamentul de PR al Samsung. Că se vorbeşte în online mai mult despre această greşeală, decât s-ar fi vorbit dacă Michael Bay îşi spunea poezia fără greşeală. Cine ar accepta să se facă de cacao internationally? Poate că este adevărat, dacă punem la socoteală reclama de care trebuie să aibă parte şi „Transformers 4”. Dar şi să acţionezi aşa live, mi se pare de domeniul SF-ului.

Ce ar fi de învăţat din această experienţă neplăcută pentru unii?

Ca speaker:

– repetă speech-ul înainte de eveniment. Dacă se poate cu mai mulţi oameni lângă tine, cu atât mai bine.

– fii pregătit pentru orice defecţiuni ar putea să apară

– sparge gheaţa cu o glumiţă

– fii stăpân pe tine şi improvizează ceva din pasiune dacă ai un lapsus

Ca om de PR:

– fă alegerea cea mai potrivită în materie de speakeri

– asigură-te că invitatul tău este capabil să susţină un speech

– ajută-l acolo unde este nevoie cu sfaturi de public speaking

– încurajează-l

Aceasta a fost păţania.  Fiecare trage învăţăturile.

Anunțuri

Seriale TV cu si pentru comunicatori (2)

Dar nu sunt obligatorii numai pentru specialiştii în comunicare şi relaţii publice sau din domeniile conexe. Orice persoană interesată de activităţile ce fac parte din job description-ul unui angajat în acest domeniu va găsi o adevărată plăcere vizionându-le.

Continui lista începută aici cu alte 6 propuneri de seriale ce vă vor aduce un aport de cunoştinţe atât pe plan profesional, cât şi din punct de vedere personal. Aşadar, astăzi avem:

7. Veep  (2012 – )

Serialul prezintă viaţa Selinei Meyer, interpretată de Julia Louis-Dreyfus, în rolul de Vice-Preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Culisele acestui job nu sunt cum aceasta şi-a imaginat, astfel că, împreună cu echipa ei încearcă să nu fie prinşi în jocurile politice de la Washington.

Seriale TV cu si pentru comunicatori (2) 1

8. Political Animals (2012)

Sigourney Weaver joacă rolul Secretarului de Stat al Americii. Fostă Primă Doamnă la Casa Albă, aceasta găseşte un aliat puternic în persoana unei jurnaliste care, în timpul alegerilor, a încercat să o defăimeze. O mini-serie despre familiile care au guvernat la Casa Albă şi despre preţul pe care l-au plătit pentru a fi acolo.

Seriale TV cu si pentru comunicatori (2) 2

9. Trust Me (2009)

Un serial despre vieţile profesionale şi personale ale angajaţilor agenţiei de publicitate Rothman, Greene & Moore din Chicago. Din păcate, are un singur sezon.

Seriale TV cu si pentru comunicatori (2) 3

10. Absolute Power (2003 – 2005)

Un serial britanic centrat pe activităţile de PR ale agenţiei Prentiss McCabe. Celebrităţi minore, politicieni și oameni de afaceri apelează la agenţie pentru o mai bună imagine.  Etica nu este o prioritate pentru angajaţi, atâta timp cât îi fac pe clienţii lor să arate bine. Tagline: „Spin is dead, long live PR”.

Seriale TV cu si pentru comunicatori (2) 4

11. Entourage (2004 – 2011)

Un serial ce prezintă cariera lui Vincent Chase, acţiunile de PR ale agentului său şi relaţia cu cei patru prieteni din copilărie care îl urmează peste tot.  Ari Gold, agentul lui Vince, este pus mereu în situaţii dificile deoarece pe acesta din urmă nu îl interesează imaginea sa publică.

Seriale TV cu si pentru comunicatori (2) 5

12. The West Wing (1999 – 2006)

Câştigător a 2 Golden Globes, serialul prezintă viaţa staff-ului de la Casa Albă, de la Chief of Staff, până la secratrul de presă.

Seriale TV cu si pentru comunicatori (2) 6

Surse imagini: imdb.com,  thetvaddict.com, blogs.indiewire.com.

Seriale TV cu şi pentru comunicatori (1)

Dar nu sunt obligatorii numai pentru specialiştii în comunicare şi relaţii publice sau din domeniile conexe. Orice persoană interesată de activităţile ce fac parte din job description-ul unui angajat în acest domeniu va găsi o adevărată plăcere vizionându-le.

Mie îmi place să învăţ mereu lucruri noi, ce îmi aduc un aport de cunoştinţe atât pe plan profesional, cât şi din punct de vedere personal. Uitându-mă la diverse seriale, am momente când pun pauză, îmi iau bloc notes-ul şi îmi notez ce strategii au planificat, ce evenimente au organizat şi soluţiile la care au ajuns ei pe acolo. Iar din lista de seriale de mai jos, am ce informaţii utile să selectez din fiecare episod. 😛

1. The Pitch (2012 – )

Despre pitch-ul perfect se scriu multe. Dacă nu lucrezi însă într-o agenţie de PR sau de advertising, unde câştigarea de pitch-uri este la ordinea zilei, nu ai cum să observi şi partea practică. Serialul acesta este o soluţie la problemă. Scenariul prezintă două agenţii de publicitate care luptă pentru reprezentarea unui brand important. Rămâne de văzut care dintre ele iese învingătoare şi prin ce strategie.

 Seriale TV cu si pentru comunicatori (1)

 

2. Scandal (2012 – )

Olivia Pope deţine propria agenţie de crisis management, după plecarea din funcţia de Communications Director la Casa Albă. Succesul ei se datorează într-o mare măsură instinctului de care ţine cont mereu în rezolvarea problemelor clienţilor săi. Tagline: „She and her crew eat, sleep, live and breathe crisis.”

 Seriale TV cu si pentru comunicatori (1) 1

 

3. Mad Men (2007 – )

Câştigător a 4 Globuri de Aur, serialul prezintă activitatea de zi cu zi dintr-o agenţie de advertising din anii `60, focusându-se pe viaţa personajului principal, Don Draper. Misterios şi talentat, ad executive-ul ascunde secrete ce ameninţă să iasă la iveală şi să dea peste cap activitatea agenţiei, dar şi propria familie.

 Seriale TV cu si pentru comunicatori (1) 3

 

4. House of Cards (2013 – )

Un serial despre manipulare, intrigi şi răzbunare în lumea politică din Washington D.C.. Kevin Spacey îl interpretează pe liderul democrat al Camerei Reprezentanţilor din Congres, Frank Underwood. Împreună cu soţia sa, acesta se răzbună pe cei care i-au promis postul de secretar de stat, însă mai apoi, l-au trădat. Noul preşedinte nu scapă nici el de răzbunare.

 Seriale TV cu si pentru comunicatori (1) 5

 

5. The Newsroom (2012 – )

Un serial ce ne prezintă jurnalismul ideal: transmiterea de ştiri adevărate şi corecte. De luat aminte şi de pus în practică şi pe meleagurile noastre natale.

 Newsroom_S2_Poster.indd

 

6. House of Lies (2012 – )

Serialul prezintă faţa mai puţin cunoscută a unei firme de consultanţă din America şi mijloacele (de orice natură) pe care Don Marty, cel mai bun consultant de acolo, le întreprinde pentru a le obţine clienţilor tot ce doresc.

Seriale TV cu si pentru comunicatori (1) 2

 

Ce alte seriale pentru breasla comunicatorilor recomandaţi? 🙂

Sursă imagini: www.imdb.com

Topul celor mai confuze meserii pentru părinţi

Fie că ai absolvit specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, fie că eşti încă student pe acolo, sigur te-ai confruntat, nu o dată, cu întrebarea: „Dar ce te învaţă, mamă, acolo?” Părinţii, bunicii, rudele îţi ascultă atenţi explicaţiile, însă pentru ei faptul că studiezi PR-ul, Advertising-ul, Marketing-ul & Co. au aceeaşi finalitate: „Vei prezenta ştiri sau vei fi reporter, nu?”

Până la terminarea facultăţii, părinţii mei erau total pe lângă subiect. Le-am explicat de nenumărate ori ce studiez, ce voi face după, ce fac în PRIME Braşov etc., dar degeaba. Mama a reţinut prima denumirea exactă a specializării. Tata o dădea întruna cu Comunicare şi Relaţii. Ce relaţii, tată? :)) Acum ştie denumirea exactă, dar încă le explic constant ce fac eu la muncă.

Topul celor mai confuze meserii pentru părinţi

De ce am pomenit de neştiinţa părinţilor faţă de ce studiază un student la Comunicare şi Relaţii Publice? Cei de la LinkedIn au realizat o cercetare cu privire la cele mai confuze profesii pentru părinţii din Marea Britanie. Aproape jumătate din aceştia (46%) nu înţeleg ce fac copiii la locul de muncă. Dintre aceştia, aproape 8% recunosc că știu doar industria în care copilul lor activează. Mai mult nu. De asemenea, 1 din 5 părinți este de acord că, dacă ar avea o mai bună înţelegere cu privire la locul de muncă al copilului, acesta din urmă ar avea o mai bună dezvoltare a carierei.

PR Managerul se află pe locul 7, în topul 10 al celor mai confuze meserii, potrivit britanicilor. Social Media Managerul nu o duce nici el mai bine, clasându-se pe locul 3.

Topul celor mai confuze meserii pentru părinţi 1

Ce mi-a plăcut mult cu privire la cercetare: cei de la LinkedIn vor lansa, undeva în luna noiembrie, evenimentul „Bring In Your Parents Day”, ocazie cu care copiii le vor putea prezenta părinţilor locul lor de muncă şi ceea ce fac în fiecare zi. 🙂

Din păcate, România nu se află printre ţările alese să găzduiască aceste evenimente, însă ideea este una cât se poate de bună şi poate fi aplicată şi la noi pentru a aduce mai multă lumină pentru părinţi faţă de industria de comunicare. Ar fi interesant de aflat printr-o cercetare şi pe ce locuri s-ar clasa meseriile din domeniu în ochii părinţilor români.

Sursa foto.

Filme cu si despre PR, Marketing si Publicitate (3)

Am continuat lista de filme – studii de caz cu următoarele titluri:

 17. Bulworth – 1998

Filmul prezintă o campanie electorală revoluţionară. Fiind deprimat, senatorul Bulworth ordonă propria asasinare. Începe apoi să îşi critice propria campanie, fapt ce îi aduce rezultate de PR neaşteptate. Tagline: Brace yourself. This politician is about to tell the truth!”

18. Lost in America – 1985

După o dezamăgire la locul de muncă, David and Linda Howard decid să demisioneze şi să trăiască liber pentru restul vieţii, călătorind prin toată America într-o rulotă. Curând însă, îşi dau seama că o duceau bine la fostele locuri de muncă.

19. The Hucksters – 1947

Pentru fanii filmelor clasice, aceasta este o ecranizare a perioadei de început a advertising-ului, cu Clark Gable în rolul principal. Proaspăt şomer, acesta se află în căutarea unui job în publicitate: grozav şi bine plătit. O să îl găsească?

20. Nixon – 1995

O biografie a fostului preşedinte american Richard Milhous Nixon, interpretat de Anthony Hopkins. Un film ce prezintă atât adolescenţa, cât şi mandatul prezidenţial ce a sfârşit în ruşine. Tagline: He had greatness within his grasp.

21. Network – 1976

Câştigător a 4 Oscaruri, filmul spune povestea unui producător TV care, înainte de retragerea din activitate, creează un scandal şi devine popular din această cauză. Povestea cruzii televiziuni şi a secretelor ei ascunse.

22. Bobby – 2006

O ecranizare ce prezintă povestea asasinării lui Robert F. Kennedy pe 5 iunie 1968. Filmul este recomandat pentru excelentele speech-uri ale lui Kennedy, ce pot fi incluse într-un ghid despre redactarea unor discursuri memorabile.

23. Hancock – 2008

Will Smith interpretează un super-erou cu o proastă reputaţie. Acesta devine studiu de caz pentru un specialist în PR care doreşte să îi repare imaginea în faţa lumii.

24. How to Succeed in Business Without Really Trying – 1967

J. Pierpont Finch, de meserie spălător de geamuri, consideră că poate avea success în lumea marilor corporaţii după ce intră în posesia cărţii „How to Succeed in Business Without Really Trying”. Va avea sau nu, rămâne de văzut. Tagline: Nothing Succeeds Like „Succeed”.

Ce filme cu şi despre PR, marketing şi publicitate mai ştiţi? 🙂

P.S: Fiecare dintre noi este subiectiv cu privire la filmele pe care le vizionează şi care ajung să îi placă, astfel că puteţi să nu fiţi de acord cu unele titluri menţionate în lista mea de până acum. 😛

Filme cu si despre PR, Marketing si Publicitate (1)

Câteodată las blockbusterele importante ale anului sau filmele de Oscar deoparte și mă reîntorc la lista mea de must see din domeniul comunicării, al marketingului și publicității. Luate ca studii de caz, aceste lungmetraje sunt de un real folos studenților, dar și celor care activează în aceste domenii.

Pe jumătate dintre ele le-am văzut, de-a lungul facultății în principal, când am tot descoperit fascinată titluri noi, odată cu materiile pe care le studiam. Vreau să măresc însă această listă cu ajutorul vostru, așa că aștept comentarii în care să menționați filmele pe care le-ați văzut, care v-au plăcut și de la care ați învățat lecții importante pentru activitatea de zi cu zi din domeniile respective.

Filme cu si despre PR, Marketing si Publicitate (1)

Pentru început, cele 8 titluri pe care vreau să le menţionez sunt:

1. The Queen – 2006

Filmul prezintă perioada neagră de după moartea Prințesei Diana, respectiv tacticile de relații publice pe care le adoptă Regina Angliei împotriva crizei de imagine a familiei regale, precum și strategia complet diferită a prim-ministrului Tony Blair, recent ales.

2. Wag the Dog – 1997

Robert de Niro si Dustin Hoffman fac echipă în acest film pentru a modela opinia publică și pentru a-l proteja pe viitorul președinte al SUA de un scandal sexual. Până unde poate merge strategia de PR? Până la a regiza un război cu Albania.

3. Thank you for smoking – 2005

Un film ce prezintă activitatea lui Nick Nailor (Aaron Eckhart), purtător de cuvânt şi lobby-ist pentru Academy of Tobacco Studies. Nick nu neagă riscurile fumatului, însă meseria lui este să apere industria producătoare de ţigări în orice fel.

4. The Social Network – 2010

Pe scurt: etapele creaării celei mai utilizate reţele sociale din lume, Facebook şi implicaţiile legale şi de comunicare prin care a trecut Mark Zuckerberg, cel mai tânăr miliardar din istorie.

5. Art & Copy – 2009

Un documentar despre publicitate care prezintă cele mai importante creaţii din anii 60 până la momentul filmării.

6. All the president`s men – 1976

Un film documentar despre rolul pe care cei de la Washington Post l-au avut în scandalul politic Watergate. In rolurile principale: Robert Redford și Dustin Hoffman.

7. What women want – 2000

În acest film, după un accident stupid, Mel Gibson devine bărbatul care poate auzi gândurile femeilor. Lucrând în publicitate, vă daţi seama cum poate influenţa acest lucru pitch-urile sale.

8. Kramer vs. Kramer – 1979

Dustin Hoffman află pe pielea lui cât de important este echilibrul, atât în viaţă, cât şi în publicitate. După ce soţia îl părăseşte, acesta trebuie să aibă grijă de băiatul lor, să întrunească aşteptările în agenţie şi să se ocupe de divorţ.

 

Următoarele într-o postare viitoare. Până atunci, vizionare plăcută și spor în tot ceea ce faceți! 😀

Sursa foto.