concert

O campanie outdoor misto semnata Telekom  Ungaria si Orchestra din Budapesta

Orchestra din Budapesta este una dintre cele mai cunoscute din Europa. Acest fapt nu schimbă totuși percepția tinerilor cu privire la concertele clasice. De aici și nevoia orchestrei de a schimba acest aspect.

Pentru a îi îndemna pe tineri să participe la recitaluri, Telekom Ungaria și agenția Isobar au amplasat în centrul Budapestei un panou digital prin intermediul căruia trecătorii pot dirija orchestra. Conectând telefoanele de tip smartphone la panou,  aceștia pot stabili propriul tempo în dirijare.

În plus, trecătorii care participă la campanie primesc un discount la achiziționarea biletelor pentru următorul concert al orchestrei. Interesantă idea. 😀

Prima mea participare la Masa Critica

Cu siguranţă, eu şi Anca am ieşit ieri din zona noastră de confort. Prima noastră participare la Masa Critică: un bike trip spre Hărman, o ediţie inedită gândită de Braşovul Pedalează care a strâns la start peste 120 de biciclişti. 🙂

A fost minunat, a fost hardcore, a fost o experienţă care mi-a demonstrat că totul este posibil, dacă ai voinţă. Şi da, ne vom prezenta la multe ediţii ale Mesei Critice, de acum încolo. 🙂

Cu ocazia primei vizite la Biserica Fortificată Săsească din Hărman, am asistat la un concert deosebit susţinut de elevii Liceului de Muzică ”Tudor Ciortea”.

Mi-a plăcut mult:

  • Intrarea noastră în Cetatea Hărman, filmată cu o mini-cameră aflată în aer.
  • „Tema din Lista lui Schindler”, de John Williams, din cadrul concertului
  • Orga şi acustica din biserică
  • Maşinile de drift cu care ne-am intersectat pe traseu

 

Mai jos: poze din Biserica Evanghelică din Hărman.

Prima mea participare la Masa Critica 1 Prima mea participare la Masa Critica 2 Prima mea participare la Masa Critica 3 Prima mea participare la Masa Critica 4 Prima mea participare la Masa Critica 5 Prima mea participare la Masa Critica 6 Prima mea participare la Masa Critica 7 Prima mea participare la Masa Critica 8 Prima mea participare la Masa Critica 9 Prima mea participare la Masa Critica 10 Prima mea participare la Masa Critica 11

Poze de pe drum găsiţi pe pagina de Facebook Braşovul Pedalează.