SuperBlog 2013

Frumusetea unui vis

De mică a iubit animalele. De mică a vrut să devină medic veterinar. Andreea este acum studentă în primul an la Medicină Veterinară, în Bucureşti.

Îi este greu în aceste prime luni să se obişnuiască cu un oraş nou, cu viaţa la cămin, cu un sistem de învăţământ diferit faţă de liceu, însă pe parcurs ce zilele trec, Andreea începe să se acomodeze cu viaţa de studentă.

Printre denumirile care mai de care mai interesante ale materiilor, semestrul acesta la Anatomie ea învaţă sistemul osos pentru 4 regnuri animale. Vă puteţi imagina diferenţa faţă de medicina umană care studiază doar corpul uman. Am răsfoit şi eu cartea puţin când a adus-o acasă, dar toate acele desene, scheme şi denumiri mă depăşesc. Să faci diferenţa dintre o claviculă de iepure şi una de vulpe, să zicem, este o provocare pentru studenţii la veterinară. A trecut însă şi peste hopul primelor colocvii, căpătând mai multă încredere în ceea ce poate. Şi începe să îi placă din ce în ce mai mult ce studiază, deşi este obositor.

Să îi poarte noroc în anii grei ce vor urma, la sfârşitul primului an de facultate, îi voi dărui mica figurină din imagine, din colecţia LuxuryGifts.ro. Să îşi amintească cu drag de Fery, pe care spera că îl va putea trata atunci când va fi bătrân. Un simbol pentru visul ei de a deveni medic veterinar, pe care îl merită.

Frumusetea unui vis

Sursă foto

Peste câţiva ani, animăluţele bolnave vor primi îngrijiri din partea Andreei Năstase. Rămâne de văzut specializarea pe care o va alege. 🙂

Nu uitaţi că: „Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea propriilor visuri.”

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

30 de zile pana la Craciun

Dragă Moşule,

Demult nu ţi-am mai scris la sfârşit de an despre mine şi despre dorinţele mele. Sper să ajungă la tine puţinele rânduri de azi. Aveţi net în Laponia, nu? 🙂

Cum o mai duci? Pregătirile cadourilor vor intra imediat pe ultima sută de metri, nu? Ce mai fac Rudolph şi ceilalţi reni? Dar Doamna Crăciun? Trebuie să fie foarte frumos acum acolo. De astăzi au anunţat la meteo că va ninge şi în România. Momentan în Braşov plouă, dar în Poiană cad deja fulgi de nea. Sper că vremea va fi una frumoasă totuşi, fără viscole: o ninsoare cu fulgi mari, deşi, care să se aştearnă domol pe pământ, ca în poveşti.

Apropo de poveşti, am văzut zilele trecute într-o librărie o carte minunată, ce mi-a adus aminte de copilărie. „Crăciunul în cele mai frumoase povestiri” se numeşte. Reuneşte cele mai minunate scrieri despre Crăciun a 9 scriitori celebri. Parcurgând cuprinsul, am început să răsfoiesc în librărie povestirea „Viscol şi soare de Crăciun”, semnată de Elizabeth Gaskell. A fost una dintre preferatele mele în copilărie. De Charles Dickens şi Mark Twain nu mai are rost să spun nimic, poveştile lor magice vorbind de la sine. Ar trebui să o incluzi şi pe ea printre nenumăratele cadouri pe care le pregăteşti copiilor. Cei care îşi doresc cărţi, sigur vor fi încântaţi să descopere cum era sărbătorit Crăciunul pe vremuri.

Craciunul-in-cele-mai-frumoase-povestiri

Cred că urmează partea în care vorbesc despre dorinţele mele, nu? Ce vreau eu de Crăciun? Îmi doresc un sfârşit de an liniştit, alături de cei dragi, pentru că ultima perioadă a fost destul de agitată pentru noi. Şi mai vreau mult de tot un Beagle, dar trebuie să negociezi asta cu ai mei, pentru că nu sunt de acord cu un căţel în apartament.

Crăciunul va avea poveşti minunate şi în acest an. Mult spor să ai în atelierul tău alături de spiriduşi. Întreaga lume te aşteaptă. 🙂

P.S: Dacă te-ai săturat de clasicele reclame de Crăciun, uite mai jos una care sigur te va binedispune. Let`s hoop that jingle. 😀

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă foto.

Toyota a dat drumul competitiei Dream Car Art Contest

Dragi părinţi,

Pasiunile copiilor trebuie încurajate. Despre talentul la desen este articolul de astăzi. Vreau să vă îndemn să le puneţi imaginaţia la încercare, să le alimentaţi curiozitatea.

Din păcate, eu nu am talent la desen. Mi-aş fi dorit să am, să pot reda pe o foaie de hârtie tot ceea ce văd sau îmi imaginez. Să pot desena şi eu un om, nu un cerc şi 5 linii drepte pe post de cap, mâini şi picioare. Din această cauză, când eram mică, desenam în cărţile acelea cu modele gata făcute pentru a mă mândri alor mei că şi eu pot colora ceva. Pantera roz era cărticica cu desene preferată. 🙂

În generală, admiram desenele copiilor care participau la diverse concursuri de desen, expuse pe coridoarele şcolii. Voiam mult să desenez şi eu o lucrare care să fie aleasă într-o expoziţie. Dorinţa s-a îndeplinit în clasa a 5-a când profesorul de desen ne-a prezentat un proiect în care ne puteam înscrie. Proiectul avea tema: „Burcuş – câinele comunitar”. Ţin minte şi acum numele căţelului şi felul în care l-am desenat. M-am chinuit destul de mult să realizez o schiţă potrivită, insă eforturile mi-au fost răsplătite. Desenul a fost ales pentru expoziţie. Acela a fost momentul meu de glorie la desen.

Pentru copiii talentaţi, care adoră să combine culori şi să îşi lase creativitatea să zburde pe hârtie, vă prezint şi vă recomand, dragi părinţi, competiţia Dream Car Art Contest, organizată de Toyota.

Toyota a dat drumul competitiei Dream Car Art Contest 1

Anual, la acest concurs internaţional se înscriu copii din peste 70 de ţări. 2013 a fost cel de-al treilea an consecutiv când Toyota România a ajuns în marea finală cu 4 lucrări din categoria 12-15 ani. Ştefania Sandu (12 ani), Sorina Teodora Călinescu (14 ani), Iasmina Maria Receanu (14 ani) și Ciprian Gherghinoiu (14 ani) sunt cei patru tineri români câştigători care vor vizita Japonia.

Compania Toyota a dat drumul înscrierilor pentru competiţia din 2014 pe data de 15 noiembrie. Ca ambasador al competiţiei Dream Car Art Contest, vă îndemn să le povestiţi despre acest concurs piticilor voştri. Va fi o provocare pentru ei să îşi imagineze şi să deseneze maşina visurilor, însă cu siguranţă, vor fi încântaţi să se implice într-o activitate nouă şi interesantă, care să le aducă şi premii frumoase pe deasupra.

Data limită de înscriere în concurs a lucrărilor este 15 martie 2014. Mai multe detalii despre categoriile de vârstă, despre premii, despre criteriile de înscriere şi de validare găsiţi aici.

Toyota a dat drumul competitiei Dream Car Art Contest

Eu sunt foarte curioasă cum vor arăta maşinile în sezonul 2014. Succes! 😛

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă foto.

Haina il face pe om. Fierul de calcat secondeaza.

Înainte de lansarea noului fier de călcat TDA503001P Sensixx’x DA50 (Edition Rosso), compania Bosch a realizat un experiment. 6 persoane şomere (3 femei şi 3 bărbaţi) au fost invitate să participe la el.

Fiecare a primit o 5 ţinute complete. 2 dintre aceste ţinute aveau câte un obiect vestimentar mai şifonat. Pe lângă haine, ei au avut la dispoziţie câte un fier de călcat şi o masă de călcat Bosch TDN1700P Sensixx’x DN17. Cele 6 persoane au fost rugate să se îmbrace cu ţinuta care i-ar avantaja cel mai bine la un viitor interviu.

bosch-250x250

Cele 3 femei au fost foarte atente în alegere. 2 dintre ele au optat pentru un deux-piece alcătuit din sacou şi fustă, iar cealaltă pentru pantaloni şi sacou. Doar o singură participantă a folosit masa şi fierul de călcat înainte de a îmbrăca costumul, pentru a retuşa eventualele cute. De partea cealaltă, unul dintre cei 3 bărbaţi a ales costumul cu cămaşa mai şifonată. Nu a folosit fierul de călcat pentru a îi îmbunătăţi aspectul. Ceilalţi doi participanţi au ales costume în regulă.

Ce a vrut să testeze Bosch prin acest experiment? În primul rând, câtă atenţie acordă femeile şi bărbaţii detaliilor unei ţinute, înaintea unui interviu. Cât de importantă este o ţinută îngrijită pentru fiecare, cât de mult contează să fie curată şi bine călcată. Iar mai apoi, cât de mult contează ca fierul de călcat să fie unul bun, să transforme această sarcină într-o activitate plăcută şi rapidă, fără bătăi de cap.

Singura participantă care a ales să îşi calce costumul şi cămaşa, deşi acestea erau într-o stare impecabilă, a dezvăluit că este mereu atentă la detalii în ceea ce priveşte hainele sale. „Aspectul exterior contează în societatea de astăzi, mult mai mult ca înainte. De aceea, am ales să mai calc  o dată întreaga ţinută, să fiu sigură că voi arăta impecabil la interviu. Noul fier de călcat de la Bosch îşi face treaba nemaipomenit. Îmi place.”

tda503001pCelelalte 2 participante au declarat după test că arătau bine costumele, fără a mai avea nevoie de folosirea celor două produse electrocasnice. Bărbatul care a ales costumul cu cămaşa puţin şifonată a spus că oricum aceasta nu se vedea datorită sacoului şi, astfel, nu a mai pierdut timpul cu produsele din gama Bosch. Ceilalţi 2 participanţi au afirmat că, neştiind să calce, au studiat cu atenţie costumele înainte de ale îmbrăca, pentru a nu avea cute sau alte mici inconveniente. Mai multe despre cele două electrocasnice din gama Edition Rosso puteţi găsi aici.

Cât de importantă este o ţinută îngriită pentru tine?

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă imagini: Marketonline.ro.

Ganduri pure de copil

– Tati, ce a păţit omul acela? îl întrebă fetiţa curioasă, în timp ce se uita după băştinaşii care duceau un om întins pe o targă, în cadrul unui ceremonial.

– A plecat dintre noi, draga mea. A murit şi întregul sat participă la înmormântare.

– De ce a plecat? întreabă ea din nou, fixându-l pe tatăl ei cu doi ochi mari, naivi.

– A plecat să se odihnească într-un loc numit paradis, unde totul este frumos, unde nu va avea nicio grijă.

– De ce se numeşte paradis?

– Locuitorii acestui sat îl numesc aşa. Noi îl numim rai. Fiecare cultură are o denumire specifică pentru locul acela. Este un loc minunat, liniştit, ce aduce alinare.

– Tati, acolo a plecat şi mami?

Ochii căprui inocenţi ai fetiţei îi amintesc bărbatului de soţia nu demult pierdută.

– Da, draga mea, mami ne veghează din rai pe amândoi.

– Îmi pare rău că omul acela a plecat. Sunt persoane drăguţe aici în sat. Sigur o să le fie dor de el, nu?

– Negreşit, iubito.

Un antropolog rămas văduv. O fetiţă de 5 ani care îl însoţeşte în expediţii şi care vrea să fie ca el când va creşte mare. Nevoit să îi explice de ce oamenii mor şi unde ei pleacă. Inocenţa, puritatea gândurilor unei fetiţe care mai are mult de copilărit înainte de a lua pulsul adevăratei realităţi.

Curiozitatea unui copil, modul lui de gândire care mereu surprinde, naivitatea din privire când pune cele mai neaşteptate întrebări, lipsa grijilor de zi cu zi. Puritate de necontestat. Aceasta este reprezentarea mea pentru noţiunea de puritate.

AQUA Carpatica a lansat un concurs pe Instagram cu privire la acest concept. Cei care doresc să participe sunt încurajaţi să arate printr-o poză cum văd ei puritatea. Ce semnificaţie îi acordă, cu ce imagine o asociază etc. Tot ce trebuie să faceţi este să definiţi ideea în fotografiile voastre şi apoi să le uploadaţi pe contul aquacarpatica de Instagram, folosind hashtag-ul #puritate. Data limită este 24 noiembrie.

Cum arată pentru tine puritatea?

 Ganduri pure de copil

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă imagine.

Primul meu concurs pe blog

Cine iubeşte Crăciunul să ridice mâna sus. 😛

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu aştept sărbătorile de iarnă cu nerăbdare în fiecare an. Nu aştept frigul, pentru că nu îmi place, însă pentru atmosfera din luna decembrie aş da orice. Fulgii mari de zăpadă, vitrinele pline de cadouri, colindele, brăduţii şi ornamentele din oraş, mirosul de brad, vinul fiert cu scorţişoară, turta dulce, reţetele speciale ale mamei, filmele de Crăciun, globurile roşii şi aurii, luminiţele, aţi prins ideea sunt sigură. 😀

Şi pentru că ştiu cât de stresantă poate fi pentru oricine goana după cadouri, o să îi ofer unuia dintre voi un mic cadou. Este vorba despre un voucher ce oferă o reducere de 50% pentru orice produs din gama butoni şi bijuterii fantezie marca LuxuryGifts.ro. Poţi alege bijuterii cu cristale dintre modelele diverse de pe site-ul lor, poţi opta pentru un colier din piele, pentru o broşă colorată sau pentru o pereche de butoni creativi. Fie că este vorba despre tine sau despre o persoană dragă, voucher-ul poate fi folosit doar pentru un accesoriu din categoriile menţionate.

 

Ce trebuie să faci pentru a intra în concurs? Ceva simplu de tot şi pe placul tuturor sper. 😀

Lasă mai jos un comentariu cu reclama ta preferată de sărbători. Poate fi un link, poate fi numele ei, alegerea este a ta. Eu de abia aştept să le văd. Voi alege câştigătorul voucher-ului oferit de LuxuryGifts prin intermediul site-ului random.org. Te poţi înscrie în concurs până în data de 21 noiembrie, la ora 17.00.

colier-colier-cu-cristale-3140-c5a130-1-300x300x0

 

butoni-butoni-camasa-3641-ccb681-1-300x300x0

The holidays are coming. 😀

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă imagini: LuxuryGifts.ro.

Sa calatorim virtual prin Straja

Draga mea,

Am citit pe nerăsuflate ultimul tău email. Mă bucur nespus să vă ştiu pe toţi bine, sănătoşi şi fericiţi ca întotdeauna. Îmi pare bine să aud că veniţi în ţară în vacanţa de Crăciun. Trebuie neapărat să ne vedem. Avem atâtea de povestit. Vreau să îi revăd pe ai tăi pentru că mi-e tare dor de ei. Ai promis că Revelionul îl petrecem împreună, aşa că trebuie să începem pregătirile când ajungi aici. De abia aştept. 🙂

În ceea ce priveşte întrebarea ta referitoare la o staţiune frumoasă de schi din România, o să îţi povestesc experienţa noastră de la Straja, de acum 2 ani de zile. Pe atunci încă mai erai în ţară. Ţin minte că te-am întrebat dacă vrei să vii cu noi un weekend la schi, dar aveai planuri cu ai tăi în acea perioadă. Ei bine, am auzit de acea staţiune de la nişte rude. Au vorbit foarte frumos despre acel loc, astfel că am decis că trebuie să mergem în sejur la Straja. România are o sumedenie de locuri minunate, iar Straja este unul dintre ele.

Sa calatorim virtual prin Straja 1

După ce am stabilit locaţia, se punea problema cazării. Trebua să facem rezervare la o pensiune, dar nu ştiam la care. Aceleaşi rude ne-au indicat Vila Alpin, de 3 stele, la care au stat şi ei şi de care au fost mulţumiţi. Ca orice internaut din secolul XXI, am pus imediat mâna pe mouse şi am găsit site-ul vilei cu ajutorul Google. Documentarea cu privire la serviciile oferite de pensiune, la condiţii şi aspect, la preţuri şi la locaţia exactă erau extrem de importante. Trebuia să ne simţim bine, nu?

Am început călătoria virtuală cu rubrica „Despre noi”, de altfel şi pagina by default care apare după accesarea link-ului odată găsit în Google. Pentru mine este deosebit de important să ştiu cum se prezintă un brand, cum sunt alese cuvintele şi informaţiile care să-mi capteze atenţia şi să-mi stârnească interesul pentru mai multe informaţii. Am continuat apoi cu secţiunile „Promoţii”, pentru a vedea ce oferte şi discount-uri ne-ar avantaja în perioada dorită şi „Cazare”, pentru a afla numărul de camere şi de locuri în acestea.

Rubrica „Pârtii de schi” mi-a oferit o imagine de ansamblu asupra poziţionării celor 6 pârtii de schi şi informaţii preţioase cu privire la gradul lor de dificultate, la lungime şi la instalaţiile de urcare. Am zăbovit mai mult asupra „Galeriei foto” ca o iubitoare de imagini frumoase ce sunt. J

Secţiunile menţionate erau prioritare, după cum ţi-am scris şi înainte. La cât de bine te cunosc şi tu ai fi mers tot pe acestea la început. Informaţiile care ne-au convis să rezervăm un weekend de schi la Straja au fost cele legate de pârtii. Noutatea faţă de acel loc, faţă de acele pârtii, a avut câştig de cauză.

Weekend-ul a fost minunat. Straja ne-a încântat de la început cu priveliştea deosebită asupra munţilor Retezat. Vila Alpin este situată la cota 1400 m, la 50 m de telescaun, între cele două pârtii cu nocturnă. Printre facilităţi, pensiunea pune la dispoziţia turiştilor un restaurant propriu cu mâncăruri tradiţionale, un centru de închirieri echipament sportiv, un restaurant – bar de 70 locuri şi o sală de conferinţe de 60 locuri. Cea din urmă este complet echipată pentru evenimente, cursuri, training-uri sau team building-uri. Aerul proaspăt de munte, gazdele primitoare, activităţile organizate pentru turişti, distracţia pe pârtiile de schi au fost alegerea ideală pentru noi.

Sa calatorim virtual prin Straja 2

Dar o să îţi mai spun un mic secret. Nu îţi pot ascunde asta. Ştii că sunt un mic control freak, keen to details. Cu ochiul meu critic, am observat că site-ul Vilei Alpin mai are nevoie de îmbunătăţiri pe ici, pe colo. Pe scurt, ca să nu te plictisesc, îţi voi prezenta cele mai evidente puncte slabe ale site-ului, care mi-au sărit în ochi la o primă vedere.  Pe prima pagină, „Despre noi” mi-ar fi plăcut să citesc mai multe informaţii despre vilă, despre localitate, despre gazde, ceva familiar şi interesant. Partea de servicii tot de acolo, ar putea fi trecută ca o rubrică separată, alături de programul turistic de dedesubt. Turul virtual să fie amplasat mai sus, iar partea de articol de pe blog, să nu mai apară. Pentru cei mai puţin tineri şi obişnuiţi cu navigarea rapidă pe site-uri, informaţiile de pe prima pagină ar putea părea amestecate şi confuze. Simplitatea întotdeauna este o soluţie bună.

Nu văd rostul rubricilor „Sala conferinţă” şi „Restaurant”. Pozele de acolo oricum apar în „Galeria foto”, iar informaţiile pot fi trecute la „Servicii”. Secţiunii „Promoţii” îi poate fi schimbată aranjarea în pagină, deoarece mie personal, nu îmi place. În mare, cam acestea ar fi minusurile site-ului. Un punct tare este reprezentat de rubrica „Blog”, care totuşi mi-ar plăcea să fie actualizată cu articole mai des.

Orice produs sau serviciu are nevoie de o promovare bună. Site-ul companiei este una dintre cele mai folosite metode, astfel că trebuie să ofere o navigare uşoară şi toate informaţiile posibile. Le-am prezentat micile observaţii gazdelor şi le-am propus şi soluţiile. Au trecut pe „To do list” îmbunătăţirea site-ului.

Sa calatorim virtual prin Straja 3

Pentru un weekend sau o vacanţă de vis la munte, vila promite multe clipe de neuitat pentru oricine este dispus să se lase atras de frumuseţea peisajului din Meridionali. Noi cu siguranţă vom reveni în acest loc frumos. Tu ce zici? Vrei să petreci un cantonament la straja, acolo, pe pârtiile de schi? Haha, o să mă urăşti pentru cuvântul cantonament, nu? 😛

Te îmbrăţisez cu mare, mare drag.

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă imagini.

Accesoriile handmade, pasiunea mea

Culoare. Fantezie. Zâmbet. Creativitate. Nostalgie. Imaginaţie. Prietenie. Entuziasm. Nuanţe. Idei. Frenezie. Curcubeu. Fericire. Pasiune. Vise. Iluzie. Ispită. Boem. Perseverenţă. Stil. Căldură. Profunzime. Aşa sunt eu.

Pasiunea mea mă urmează şi îmi colorează fiecare zi. Mie şi tuturor iubitorilor de frumos care mă susţin şi care îmi apreciază munca. Unele fete spun că lumea devine mai bună şi mai frumoasă atunci când fac shopping. Pentru mine devine mai veselă şi mai liniştită atunci când asociez culori şi materiale pe care le transform în accesorii vesele.

Îmi plac mult accesoriile handmade. Deţin o întreagă colecţie de coliere, broşe, cercei, inele şi papioane, care mai de care mai colorate şi mai creative. Orice ţinută are nevoie de o pată de culoare care să o scoată din anonimat. O zi ploioasă, întunecată devine mai veselă cu o broşă jucăuşă în piept. Orele trec mai uşor meşterind lucruri frumoase, din suflet. Oamenii zâmbesc mai mult când poartă o pată de culoare ce le face cunoscută personalitatea.

La un moment dat am fost întrebată ce iubesc. Răspunsul este simplu. Iubesc lucrurile mărunte ce îmi fac viaţa mai frumoasă. O discuţie, o carte nouă, un citat, un fel de mâncare, un desert, un articol, un zâmbet, o îmbrăţişare, o călătorie, o piesă de teatru etc.. Sunt mărunte, nu? Dar atât de pline de semnificaţie. Culorile, materialele, formele, modul de prindere, aspectul general al unei ţinute accesorizate, toate contribuie la frumuseţea mea, la frumuseţea noastră. Sunt lucruri de care nu ne dăm seama, dar care ne produc sentimente plăcute. Asta iubesc atunci când cos ceva, atunci când pictez.

Am menţionat şi mâncarea printre ele pentru că sunt o mică gurmandă. Vorba aia: „Good food, good life”. Ştiţi ce mi-a trecut într-o zi prin minte când mă plictiseam? Broşa de mai jos.

Accesoriile handmade, pasiunea mea

O altă plăcere de a mea. Micuţa broşă în nuanţe de verde, alb şi puţin galben o dedic companiei Delaco, care îmi oferă, prin produsele lor, zile savuroase, pline de inspiraţie în bucătărie. Un mod simplu de a exprima faptul că sunt un fan. O pasiune îmbinată în alta, cu alta sau cum vreţi să îi spuneţi. Explicaţia ar fi următoarea: Când eram mică nu mi-a plăcut laptele. În schimb, am devenit o mică fană a brânzeturilor, pe care mama mi le dădea pentru a suplimenta aportul de calciu. De atunci brânza este nelipsită din alimentaţia noastră. Sunt fan brânză, ce să îi fac? Iar produsele Delaco sunt preferatele mele. 🙂

Tu ce combinaţii amuzante de pasiuni ne poţi împătăşi? 🙂

Accesoriile handmade, pasiunea mea 1

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013!

Sursă foto: arhiva proprie.

New York, New York

New York

6 Iulie 2014

 

Dragă jurnalule,

Îmi cer scuze că nu am mai scris de câteva zile aici, însă 24 de ore nu sunt suficiente pentru un străin în acest magnific oraş. Vreau să profit din plin de cele 3 luni de zile pentru că îmi place mult de tot această metropolă. Mă simt de parcă aş locui aici de mult timp şi ştiu că îmi va fi foarte greu să mă întorc în ţară după ce se încheie programul work and travel.

Nu am stat mult timp pe gânduri când a trebuit să aleg destinaţia dorită în State. Am vrut să am parte de o vacanţă perfectă, iar New York City a fost alegerea cea mai bună. Cine nu ar vrea să ajungă în oraşul ce nu doarme niciodată, în unul dintre cele mai importante oraşe din lume datorită influenţei în materie de artă, modă, divertisment sau mass-media?

Am început să mă obişnuiesc cu aglomeraţia zilnică, cu felul de a fi al locuitorilor, cu colegii de echipă. Ziua liberă de 4 iulie a fost superbă. Am fost americani pentru o zi. Am sărbătorit-o alături de ceilalţi colegi din cadrul programului, colindând străzile oraşului, familiarizându-ne cu locurile celebre din New York, pe care le-am văzut în filme şi care ne-au rămas întipărite în memorie.

Am vizitat Empire State Building, clădirea cea mai înaltă din New York, numită una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne. Times Square ne-a fascinat pur şi simplu. Furnicarul de neoprit format din oameni, mulţimea de taxiuri galbene, bătălia pentru supremaţia media dată între panourile publicitare care mai de care mai strălucitoare, magazinele de lux, reprezintă stilul de viaţă new-yorkez care atrage. Ne-am plimbat ore în şir pe celebrul bulevard 5th Avenue şi am admirat operele expuse la Muzeul de Artă Modernă, unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume.

New York, New York 1

Am admirat frumuseţea Central Park-ului din Manhattan şi a podului Brooklyn, unul dintre cele mai vechi poduri suspendate din Statele Unite, pe care au fost filmate atâtea şi atâtea scene din filme. Seara am petrecut-o în inima New York-ului, la King Cole Bar, faimos pentru unul dintre cele mai cunoscute cocktail-uri din lume: Bloody Mary. Situat în incinta Hotelului St. Regis, barul a atras de-a lungul timpului personalităţi importante, precum Marlene Dietrich sau Salvador Dali.

A fost o zi plină, obositoare, dar trăită la maximum, de care îmi voi aminti cu plăcere mereu. În 3 luni de zile, New York-ul îşi va mai pierde din secrete în faţa noastră. Fiecare zi este o nouă experienţă de viaţă pentru mine, iar asta este tot ceea ce contează!

 ***

New York

1 Iulie 2014

 

Dragă jurnalule,

I simply love NY! Mă bucur atât de mult că am avut, într-un final, curajul să ies din zona mea de comfort şi să accept provocarea work and travel. Mă aflu în oraş doar de o zi, însă mă simt de parcă aş locui aici de o viaţă. Cine ştie, poate chiar am trăit într-o altă viaţă în Manhattan. Totul este atât de wow, încât o să dureze o vreme să îmi revin din fascinaţie.

Tinerii din program sunt foarte prietenoşi. Sunt sigură că vom face o echipă grozavă împreună de-a lungul celor 3 luni de zile. Suntem 15 persoane acceptate în programul pentru New York. Voi lucra alături de 4 dintre ei la o companie de publishing. Prima zi în cadrul jobului a fost lejeră. Am făcut cunoştinţă cu ceilalţi angajaţi şi ne-au fost explicate toate detaliile legate de atribuţiile şi responsabilităţile jobului. Îmi place atmosfera şi modul de lucru de acolo. 3 luni vor zbura pe nesimţite.

Încă nu am avut timp să vizitez locuri importante din oraş, însă vom avea zi liberă pe 4 iulie şi voi profita de asta alături de colegi pentru a vedea o parte din ele.

New York-ul este absolut fascinant.

??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

 ***

Braşov

1 martie 2014

 

Dragă jurnalule,

Astăzi am primit o veste minunată. Am fost acceptată în programul work and travel la care am aplicat cu puţin timp în urmă. Vrei să ştii destinaţia? Voi merge la New York!

Voi avea un job la o companie de publishing, voi avea ocazia să descopăr o nouă cultură, să vizitez locurile preferate şi să îmi fac noi prieteni. Voi putea călători în alte oraşe cu banii obţinuţi acolo, mă voi dezvolta pe plan personal şi îmi voi exersa limba engleză. Totul datorită celor de la CND Turism, o societate cu experienţă de peste 8 ani în conducerea unei agenţii Work and Travel.

Revin cu mai multe detalii despre program în zilele următoare. Acum trebuie să sărbătoresc. Hihihi.

De abia aştept să înceapă aventura în The Big Apple!

P.S: Tu ce locaţie ai fi ales în locul meu?

 

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013!

Sursă imagini.

Killer Queen, regina nonconformista

 În regat agitaţia este mare. Locuitorii aşteaptă cu nerăbdare să afle răspunsul reginei. Ziua de astăzi va avea însemnătate mare în istorie. Killer Queen îşi va alege regele.

Killer Queen domneşte peste regat de 4 ani, de la moartea părinţilor ei. A venit însă momentul să-l aleagă pe Killer King, dacă nu vrea să rămână fără tron. Asta este legea la noi în regat. Regele sau regina trebuie să se căsătorească în maxim 5 ani de zile de la urcarea pe tron. Eu i-am atras atenţia mai demult să deschidă ochii şi pentru altceva în afară de parfumuri, însă încăpăţânată cum este, nu mi-a luat sfaturile în seamă. Şi doar aceasta este meseria mea.

Am dat sfoară în regat şi mai departe cu privire la alegerea unui rege. Peţitori au fost întotdeauna destui, însă pe regina mea nu a interesat-o niciunul. Acum Killer Queen m-a însărcinat cu rezolvarea acestei probleme cât mai rapid şi mai simplu cu putinţă. Este sigură că voi face o treabă bună cu privire la metodele prin care va putea să aleagă peţitorul cel mai potrivit pentru a deveni rege.

Katy_Perry_Killer_Queen_Scent_Strip_R_ISO39L.indd

Mă uit la ea cum îşi face de lucru în laboratorul mic. Fiolele cu esenţe pentru peţitori sunt pregătite de ieri, însă ştiu că este emoţionată şi că astfel se mai relaxează înaintea unei zile grele.

– Regina mea, în faţa castelului s-a strâns o mulţime mare de locuitori pentru a îi vedea pe nenumăraţii peţitori cum îndeplinesc probele de foc la care îi vei supune.

– De nu ar exista acea lege, ce bine ar mai fi. Nu m-aş mai stresa atât. Însă supuşii mei au nevoie de o regină ce ţine la tradiţii, de o regină dornică să îi mulţumească prin acţiunile sale.

– Supuşii te vor respecta mult mai mult pentru asta. Le vei demonstra că îţi pasă de ei, că aşezi domnia mai presus de pasiunea pentru parfumuri.

– Mai enumeră-mi o dată cele 3 probe la care te-ai gândit. Sper să existe un bărbat care să treacă cu brio peste toate, la cât de exigentă te ştiu eu pe tine.

– Regina mea, în cadrul primei probe, peţitorii vor trebui să prepare cea mai delicioasă tartă cu fructe de pădure. Pentru că ţie îţi plac deosebit de mult dulciurile, aceasta este metoda perfectă de a îi tria încă de la început. Cei ce trec de această probă, vor merita interesul tău mai departe.

– Cum le aranjezi tu pe toate. Minunat. Cea de-a doua?

– Vor trebui să ghicească răspunsul la o ghicitoare. Cel corect este „Celosia”, planta ta preferată. Pentru a trece mai departe, trebuie să ştie informaţii despre pasiunile tale, despre ce îţi place şi ce nu. Corect, regina mea?

– Corect. Mai departe.

– Ultima probă este asociată cu pasiunea ta pentru parfumuri. Cei rămaşi în competiţie vor trebui să asocieze o esenţă de parfum cu personalitatea ta. Fiolele le-ai pregătit de ieri aşa cum te-am rugat. Ei bine, acela dintre peţitori care va da răspunsul corect, sigur este alesul.

– Sunt curioasă dacă o să ghicească vreunul dintre ei esenţa de praline, preferata mea. Ţi-am mai povestit eu cât de complicat a fost să o prepar.

– Mă bucur că probele ţi se par potrivite. Cred că este timpul să mergem, să declarăm deschisă competiţia.

– Ai dreptate. Hai să îl alegem pe Killer King!

Şi regina voastră este la fel ca a mea?

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă imagine.