Povești pentru copii

De unde vin bebelușii? – Poveste pentru copii

Bătrâna barză Mimi poartă în cioc un coșuleț în care doarme un bebeluș drăgălaș foc. Dacă ar putea doar să își amintească unde anume trebuie să ducă băiețelul.

– Unde suntem oare, copilaș frumos? Cred că m-am rătăcit, spuse Mimi îngrijorată. Of, bătrânețea asta… devine din ce în ce mai greu să mă orientez.

Barza se oprește din zbor pe un nor pufos. Își pune ochelarii pe nas și desface o hartă. Băiețelul se trezește și începe să gângurească cuminte în coșuleț.

– Aha, iată aici destinația, arată Mimi spre un punct de pe hartă. Am deviat puțin de la traseu, dar nu este nimic. Avem destul timp să ajungem.

În timp ce se pregătește să își continue zborul, apare deodată dintre nori un îngeraș. Are părul șaten ondulat, obrajii roșii și aripioare albe ca zăpada.

– Elias, dragul meu, ce te aduce pe aici? îl întreabă barza curioasă.

(mai mult…)

Eliza și apa magică din Poiana Zânelor – Poveste pentru copii

Eliza este o fetiță de 6 ani cu multă imaginație. Se folosește de ea, în fiecare zi, pentru a inventa noi jocuri cu păpușile sau personaje de poveste. Astăzi stă însă în pat, deoarece a răcit. Părinții i-au spus că trebuie să se odihnească, dacă vrea să se facă bine cât mai repede.

– Cum să îmi petrec ziua? se întreabă ea. Hmm… știu.

Eliza aranjează frumos patul ca să le facă loc păpușilor. Apoi așază fiecare păpușă de o parte și de alta a ei.

– Dragele mele prietene, astăzi vom face un picnic și vom bea ceaiul în grădină. Este așa de frumos afară! Dar mai întâi, să ne pregătim ținutele.

Eliza începe să îmbrace și să pieptene fiecare păpușică. Curând însă, i se face somn din cauza răcelii și adoarme.

Se face că a ajuns într-o poiană foarte frumoasă. Soarele strălucește printre ramurile copacilor. Păsărelele ciripesc zglobiu. Albinele zumzăie vesele din floare în floare și praf magic plutește în aer.

– Cât este de frumos! zise Eliza entuziasmată. Îmi doresc să trăiesc și eu aici.

– O poți face dacă vrei, spuse o voce ca un clopoțel.

(mai mult…)

Prima zi de Crăciun este mereu specială – Poveste pentru copii

Zăpada cade fără încetare încă de azi-noapte. Cu fulgi mari, pufoși, care plutesc atât de frumos în văzduhul luminos. Până ating pământul alb, parcă salută oamenii prin dansul lor lin, dintr-o parte în alta.

După ce au deschis cadourile primite de la Moș Crăciun, copii din cartier pornesc la săniuș, în parcul din apropiere. Săniuțele coboară dealul neîncetat, iar râsetele copiilor se aud până departe.

Când au obosit dându-se atâta pe săniuțe, copii încep să facă în zăpadă îngerași. Îți este mai mare dragul să îi privești cum dau din mâini și picioare în sincron, în zăpada moale. Când au obosit făcând îngerașii, copii se pun pe treabă și încep să construiască oameni de zăpadă. Unii mai mari, alții mai mici. Cu brațe din rămurele sau bețe. Cu căciuli roșii sau verzi, din lână. Cu nasuri din morcovi sau din bețișoare. Cu ochi din nasturi negri sau din pietricele. Cu guri zâmbitoare. Cu eșarfe sau fulare în jurul gâturilor, ca să nu răcească.

(mai mult…)

Mona și dorința ei de Crăciun – Poveste pentru copii

În orășelul mic în care locuiește Mona, iarna își cerne fulgii pufoși încă de dimineață. Fetița de opt ani se întoarce de la școală împreună cu bunica ei. Îi place mult să meargă prin zăpada proaspăt așternută pe trotuar, pe unde nu sunt urme de pași. Mona vrea ca ea să fie prima care lasă urme în zăpada imaculată. Obișnuită, bunica se lasă purtată de nepoată prin zăpada așternută. Îi amintește de propria copilărie.

Când ajung în fața magazinului cu jucării, Mona se oprește să se uite în vitrină. Ursulețul de pluș cu căciulă și fular roșii, tot acolo este. Îl consideră prietenul ei și îl salută mereu. Probabil se simte singur-singurel în vitrină și Mona încearcă să îl înveselească.

Își dorește mult ursulețul de pluș, dar știe că părinții ei nu își permit să cheltuiască atâția bani pe o jucărie.

– Cred că ar trebui să îi scrii Moșului o scrisoare, zice bunica și îi face cu ochiul.

(mai mult…)

Brăduțul care dorea să fie iubit – Poveste pentru copii

În această seră, mă simt singur. Nimeni nu vrea să vorbească cu mine. Toți mă ignoră și se prefac că nu sunt aici, lângă ei.

Sunt singur, deși înconjurat de mulți frați. De multe ori, ei râd pe seama mea, pentru că sunt diferit. Nu sunt atât de frumos și de drept cum ar trebui să fie un brăduț. Dar nu mă mai supăr. Am învățat să nu mai las răutățile lor să mă afecteze.

Sunt diferit. Trunchiul meu este strâmb și multe din acele de pe crenguțe nu au crescut. Undeva pe drum, eu m-am oprit din creștere. Îngrijitorii spun că semințele au fost de vină. Sau pământul. Sau lumina.

Numeroase familii vin la seră ca să își aleagă brăduțul de Crăciun. În fiecare zi, frații mei sunt luați de aici, pentru a fi împodobiți. Îi aud mereu pe oameni cum spun că au găsit bradul perfect pentru sufrageria lor.

Eu stau singur într-un colț, în ghiveciul meu. Toți trec pe lângă mine și îmi aruncă priviri încruntate.

– Cum poate fi bradul ăsta așa de strâmb? întreabă unul.

(mai mult…)

Veverița Vera și puișorul de pupăză – Poveste pentru copii

Într-o dimineață minunată de iulie, veverița Vera mergea veselă la piață. Copacii de pe drum își unduiau ușor frunzele verzi, păsărelele ciripeau care mai de care mai frumos, iar soarele strălucea pe cerul fără urme de nori. Era o zi așa cum trebuia să fie în pădure.

Veverița Vera ducea în spate un coșuleț făcut din nuiele și visa cu ochii largi deschiși la toate bunătățile pe care le va aduce acasă de la piață (nuci, semințe de floare-soarelui, de dovleac și fructe de pădure). Coșulețul îl primise cadou în acea săptămână de la ariciul Alfred și era prima oară când îl lua la piață. Deodată, auzi în apropiere pe cineva plângând. Se opri și ciuli urechile ca să ghicească de unde vine sunetul.

– Vai, ce o să mă fac? Ce o să mă fac? Cum o să mă întorc înapoi la cuibulețul meu? se auzea din iarba de la marginea drumului.

Veverița Vera țopăi încet spre iarbă și găsi la rădăcina unui copac, un mic pui de pupăză. Îl recunoscu după creasta în formă de evantai, caracteristică acestor păsări.

– Cum te cheamă, puiule? întrebă încet Vera, ca să nu îl sperie.

– Mă cheamă Rică, zise acesta plângând și sunt atât de necăjit…

– Eu sunt Vera și sunt încântată să te cunosc. Poți să îmi spui de ce plângi?

(mai mult…)