Ce sa NU faci cand pica prompterul in cadrul unui live. Exemplu: Michael Bay si Samsung

Luni, 6 ianuarie, a avut loc la Las Vegas, evenimentul Consumer Electronics Show. Printre companiile prezente la event s-a numărat şi Samsung, pentru a promova noul televizor curbat, cu diagonala de 150 de inch.

„Această tehnologie revoluţionară trebuie prezentată de cineva cu greutate”, s-au gândit oamenii de PR de la Samsung înainte de conferinţă. Au mizat pe Michael Bay, celebrul regizor al filmelor „Transformers”. Televizorul este numa` bun pentru astfel de filme cu `jde mii de efecte speciale etc. Toate bune şi frumoase până aici.

Ce a ieşit, însă, din speech-ul lui, puteţi vedea mai jos:

Dacă vrei să te faci de cacao într-o zi, asta este cea mai bună soluţie. M-am simţit eu prost când am văzut filmarea, d-apăi domnul regizor.

Păi bun, ai ales speakerul care să ridice în slăvi produsul tău, dar ca om de PR, ascultă-i măcar speech-ul, ajută-l acolo unde se poticneşte, mai ales dacă nu are experienţă în public speaking, îndeamnă-l să vorbească cu pasiune despre ce face el, dacă nu merge treaba altfel. Compania pentru care lucrezi depinde de prestaţia lui, munca ta depinde de pregătirea lui.

Michael Bay nu trebuia să coboare de pe scenă când a văzut că nu merge prompterul. Putea vorbi deschis despre noul televizor din punctul de vedere al unui regizor, putea face nişte glume despre faptul că a rămas speechless, putea încerca mai multe variante de scăpare. A ales-o însă pe cea mai ruşinoasă. Mie mi-e ruşine şi acum să vorbesc în public, dar dacă eram în locul lui, nu cred că aş fi fugit de acolo.

Pe blogul lui şi-a cerut scuze mai apoi pentru purtarea sa:

Wow! I just embarrassed myself at CES – I was about to speak for Samsung for this awesome Curved 105-inch UHD TV. I rarely lend my name to any products, but this one is just stellar. I got so excited to talk, that I skipped over the Exec VP’s intro line and then the teleprompter got lost. Then the prompter went up and down – then I walked off. I guess live shows aren’t my thing. (sursă)

 

Acum, unii vorbesc despre faptul că totul a fost regizat de departamentul de PR al Samsung. Că se vorbeşte în online mai mult despre această greşeală, decât s-ar fi vorbit dacă Michael Bay îşi spunea poezia fără greşeală. Cine ar accepta să se facă de cacao internationally? Poate că este adevărat, dacă punem la socoteală reclama de care trebuie să aibă parte şi „Transformers 4”. Dar şi să acţionezi aşa live, mi se pare de domeniul SF-ului.

Ce ar fi de învăţat din această experienţă neplăcută pentru unii?

Ca speaker:

– repetă speech-ul înainte de eveniment. Dacă se poate cu mai mulţi oameni lângă tine, cu atât mai bine.

– fii pregătit pentru orice defecţiuni ar putea să apară

– sparge gheaţa cu o glumiţă

– fii stăpân pe tine şi improvizează ceva din pasiune dacă ai un lapsus

Ca om de PR:

– fă alegerea cea mai potrivită în materie de speakeri

– asigură-te că invitatul tău este capabil să susţină un speech

– ajută-l acolo unde este nevoie cu sfaturi de public speaking

– încurajează-l

Aceasta a fost păţania.  Fiecare trage învăţăturile.

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s