Lună: Decembrie 2013

Keep Fighting, Schumi!

Viata este nedreapta. Am auzit asta, am vazut asta si am trait-o pe pielea mea de multe ori.

Aseara mi-a demonstrat-o din nou cand am vazut stirea pe Facebook.

Michael Schumacher este in coma in urma unui accident petrecut la schi in Alpii Francezi. Azi, in urma unei conferinte de presa, doctorii au informat mass-media ca situatia este in continuare critica, dupa doua interventii chirurgicale:

“Doctors treating Michael Schumacher refused Monday to predict the outcome for the former Formula One driver, saying they were taking his very critical head injury „hour by hour” following his ski accident.

Chief anesthesiologist Jean-Francois Payen told reporters that the seven-time champion is still in a medically induced coma. He said the medical team was focusing only on his current condition.” (sursa aici.)

Ultimele 2 zile din an nu se lasa si tin neaparat sa ma intristeze si ele.

 ***

Am aflat prima data de Formula 1 in generala. Tata incepuse o discutie despre ultima cursa cu prietenul lui. Il laudau pe Michael Schumacher pentru victorie si erau siguri ca va castiga titlul de campion in acel an. Curioasa, m-am bagat si eu in dialogul lor. Mi-au povestit ce este competitia, cum se desfasoara cursele, cine sunt pilotii si, mai ales, cine este Michael Schumacher.

Urmatoarea cursa am vazut-o impreuna cu tata. Formula 1 devenea pentru mine de neratat. M-a cucerit de la primul sunet de motor, de la primul viraj.

Michael Schumacher

O pasiune pe care insa nu am avut cu cine sa o impartasesc in generala. Unei fete sa ii placa asta? Noroc cu tata. Si, mai apoi, cu colegii din liceu care stiau cu ce se mananca Formula 1 si cine este Schumi. Zilele de luni, de dupa weekend-urile cu cursa, erau animate de discutiile despre clasament, piloti si campionat. Vremuri frumoase.

Acum nu trece un weekend in care sa nu ma uit cu tata sau cu Andreea la curse.

***

Cand mai sunt mai putin de 36 de ore pana in 2014, Michael Schumacher se lupta pentru viata. El, care a sfidat moartea in fiecare cursa, timp de atatia ani. Asta este karma, destinul sau cum se mai numeste. Si nu e dreapta deloc!

Eu ii tin pumnii stransi tare, tare de tot!

#KeepFightingSchumi

Sursă foto.

Anunțuri

Tu ai canta in fata a 30.000 de necunoscuti?

Nu ştiu să cânt. Şi nici la karaoke nu mă bag pentru că nu vreau să mă fac de râs. Dacă aş fi ajuns pe ecranele tv din taxiuri sau pe outdoor-urile din Times Square fără să ştiu, cum au păţit cei din filmuleţul de mai jos, nu ştiu cum aş fi reacţionat.

Pentru a intra în spiritul sărbătorilor, cei de la Heineken au ajutat câţiva iubitori de bere să scape de frica de a cânta în public. Fără ca respectivii să o ştie de la început, bineînţeles. Ce a ieşit puteţi vedea în următorul clip.

O idee de marketing drăguţă, printre atâtea altele în această perioadă.

Ai grijă cum te prezinţi la karaoke pentru că lumea întreagă te poate asculta fără să ştii. 😛

Puterea Social Media în 2013

Cei de la socialbakers.com au realizat un clip despre ce a însemnat Social Media în anul ce se apropie de sfârşit.

Cu Facebook rămânând cea mai utilizată reţea de socializare, acţiunile de marketing ale companiilor devin pe zi ce trece mai „sociale”. TV-ul a fost înlocuit de un procent din ce în ce mai mare cu Social Media. Totuşi, rata de răspuns la diferitele întrebări ale utilizatorilor trebuie îmbunătăţită din partea companiilor, doar 58% dintre ei interacţionând cu fanii.

Şi… ce mi-a plăcut cel mai mult anul acesta: poveştile spuse de branduri în SM prin filmuleţe care au devenit virale rapid. „Embrace Social Media and the customers will love you!” ca să îi citez pe realizatori. 🙂

„Din partea mea, poţi să-ţi faci şi autopsia pe banii tăi.”

Aşa am fost eu tratată de un medic la un consult azi. Aşa sunt trataţi pacienţii în a noastră Românie.

Dar să o luăm cu începutul.

Am răcit ceva mai tare decât de obicei în urmă cu o săptămână şi m-am ales şi cu o inflamaţie a amigdalelor. Am mers la ORL la Mârzescu să văd care e treaba cu gâtul meu, ce tratament să urmez pentru a fi totul ok. M-au expediat la Infecţioase, deşi ajunsă acolo la camera de gardă, am aflat că şi cei de la Mârzescu îmi puteau prescrie un tratament cu antibiotic, fără să mă mai pună pe drumuri, pentru că nu era atât de gravă situaţia.

Bun. Am urmat tratamentul cu antibiotice şi alte nebunii naturiste  (tinctură de propolis, gargară cu muşeţel etc.). După cele 7 zile, gâtul mi-era mai ok, nu mă mai durea la înghiţire, dar voiam să fiu sigură că amigdalele sunt mai bine, astfel că am mai mers la un consult la ORL. Tot la Mârzescu pentru că era aproape de medicul de familie şi pentru că nu mă puteam duce iar la Infecţioase fără să fie ceva grav.

Acolo, avea program de consultaţii Marceanu Luigi. Doctoriţa la care fusesem prima oară nu era atunci şi am zis că, dacă tot sunt acolo, să intru la celălalt.

Nu îl numesc doctor pentru că nu merită. Cu o atitudine de genul „alt pacient care mă deranjează în timpul programului”, individul a început prin a mă face „cucoană” pentru că nu mi-am dat eşarfa de la gât jos mai repede. Cum mi-am putut permite oare să fiu atât de comodă? Când l-am întrebat dacă ar fi cazul să îmi fac un exudat faringian pentru a vedea dacă nu am o infecţie cu un streptococ (îmi zisese medicul de la Infecţioase că ar fi util unul după ce termin tratamentul cu antibiotice), mi-a replicat ofensat: „cucoană, din partea mea poţi face exudatul pe banii tăi. Poţi face şi autopsia pe banii tăi”.

După acest individ, ar trebui să îmi fie ruşine că mă preocupă sănătatea mea, că vreau să ştiu mai multe informaţii despre ce ar fi putut cauza inflamarea amigdalelor, că l-am deranjat din timpul în care nu făcea nimic (nu erau pacienţi la uşă; ar fi trebuit să îmi dau seama de ce nu e prea căutat) până la ora 14.

Mi-e groază de bătrânii care, neavând bani, trebuie să îndure mitocănismele şi atitudinea de cel mai deştept om în viaţă, pentru că nu pot merge la o clinică privată, la un medic care să le răspundă la orice fel de întrebări, cu înţelegere. Nu îi ceream lui să îmi dea o trimitere pentru acea analiză, dar s-a comportat ca şi când ar fi plătit din banii lui pentru ea. Cum mi-am permis? Cum oare? Nu ar fi trebuit să mă intereseze şi alte detalii, pentru că el nu avea chef de explicaţii.

Poate că aş fi trecut peste aroganţă, dar mitocănia nu o suport.

Dacă aveţi posibilităţi financiare, sfatul meu ar fi să mergeţi la doctori care vă tratează aşa cum trebuie, deşi percep un anumit cost pentru consultaţie. Lăsaţi biletele de trimitere de la medicul de familie şi policlinicile jenante pentru că asta se întâmplă pe acolo din nefericire. Şi evitaţi-l pe individul mitocan numit mai sus.