Scrisoare despre copilarie

Dragă părinte,

Cu tristeţe îţi spun că viitorul copilului tău nu este unul roz, plin de fericire. L-am văzut singur, lipsit de prieteni adevăraţi, dornic doar de competiţie şi câştig. Este vina ta, în mare parte, că a ajuns în această stare. Mai ţii minte tableta sau smartphone-ul pe care îl lăsai să se joace ore în şir, pentru că tu nu aveai timp de el? Din neştiinţă din dorinţa de a îi face toate poftele, i-ai hrănit neastâmpărul cu ultimele trenduri în materie de jocuri video astfel că acum, ca adult, nu are nicio amintire pe care să o poată cataloga ca făcând parte din copilărie. Din acea perioadă de o importanţă capitală a vieţii.

O să spui că nu este adevărat, că totul este o minciună. Că nu ai fost inconştient şi că ai avut grijă ca el să îşi facă prieteni cu care să se joace pe atunci. Aminteşte-ţi puţin când te ruga să îl mai laşi puţin să termine jocul şi să doboare toate recordurile. Aşa e, nu? Ca să te convingi, roagă un copil să îţi spună un joc ce începe cu litera „A”, iar el îţi va oferi pe tavă celebrul „Angry Birds”.

Numeşte un joc al copilăriei, iar eu ţi-l voi descrie cu cea mai mare plăcere. De ce? Pentru că am avut o copilărie plină şi fericită alături de prietenii mei. Toată ziua eram afară şi mă jucam. Parcul din spatele blocului era pentru noi o a doua casă. Nu exista zi în care să nu ne întâlnim. Ne jucam cu păpuşile, ne întreceam la maţele încurcate şi la elastic, ne ascundeam ore în şir prin împrejurimi, ne construiam forturi şi făceam pe detectivii. Nimic nu ne oprea. Când ne plictiseam, inventam jocuri noi de care eram mândri, despre care le povesteam părinţilor cu entuziasm.

Astfel de amintiri ar fi trebuit să aibă şi copilul tău. Acelea au fost vremuri frumoase de care îmi amintesc cu nostalgie. Vremuri inexistente în memoria lui din cauza foamei de noi niveluri de depăşit pe telefon. Jocurile foamei. La fel ca în carte, cei din generaţia tânără luptă între ei pentru supremaţie, din cauza unor adulţi care nu au ştiut ce înseamnă copilăria. Datorită jocurilor video, ei sunt reci, insensibili şi nu mai ştiu ce este prietenia. Şcoala a devenit o şcoală de luptă pentru supremaţia în clasamentul celor mai buni câştigători de jocuri video.

Scrisoare despre copilarie

Îţi poţi răscumpăra greşelile, însă. Atunci când îşi va întemeia propria familie, ai grijă ca nepoţii tăi să aibă parte de o copilărie perfectă. Să nu îi laşi să îşi rateze şi ei copilăria, la fel cum a făcut-o al tău. Să nu devină dependenţi de televizor, de internet sau de jocuri video. Prezintă-i o realitate mult mai frumoasă în afara lor: parcuri care aşteaptă să fie explorate, copii cu care să lege noi prietenii şi cu care să se joace împreună, tot felul de jocuri de învăţat. O urzeală de momente frumoase ce merită trăite. Jocuri ale copilăriei de care viaţa de adult să se simtă împlinită.

Aş vrea să joci jocul jocurilor copilăriei cu nepoţii tăi. Ce zici?

Cu drag,

A ta conştiinţă

 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă imagine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s