Generatia stampilata

Anul 2080. Pământul este suprapopulat, metropolele sunt supraaglomerate. Tehnologia este la apogeu. În oraşe, nu mai există spaţii verzi unde locuitorii se pot relaxa, din cauza masivei poluări. Stresul, aglomeraţia, monotonia îi fac pe oameni nişte roboţi. În jungla urbană totul este gri, un gri monoton ce apasă umerii oamenilor neîncetat. Puţine sunt persoanele cu adevărat fericite, care zâmbesc cu gura până la urechi fără niciun motiv, care se bucură de lucrurile mărunte din viaţa lor. În drumul job-casă, nu mai acordă atenţie la nimic în jurul lor, au devenit un produs al masei generale, au pierdut contactul cu ei înşişi.

Oamenii sunt neliniştiţi, au grija zilei de mâine, sunt în căutarea unor locuri de muncă, doresc evadarea din aglomeraţia oraşului, în natură, la aer curat. Toate aceste stări negative provoacă angoasă, chiar o formă de depresie pe care oamenii o resimt la un moment dat. Soluţia este simplă: ei iau pastile, acele tranchilizante menite să îi scape de anxietate, să le mai coloreze viaţa anostă şi tristă.

Ştiţi cum le-aş aduce fericirea oamenilor, cum aş încerca să mă schimb pe mine, să îmi transform gândirea (cu siguranţă, depresivă) dacă aş mai trăi până atunci? Aş crea ştampila aducătoare de sentimente şi atitudini pozitive. O ştampilă colorată, de buzunar, care să le schimbe trăirile utilizatorilor. Un accesoriu mic, căruia i se pot schimba, în funcţie de preferinţe, perniţele. Instant, oamenii vor zâmbi, vor avea mai multă încredere în ei, vor fi mai curajoşi şi determinaţi, doar uitându-se la cuvintele magice ştampilate la încheietura mâinii.

Cu un îndemn ales special în fiecare zi, omul cibernetic va putea simţi din nou plăcere, emoţie, va putea avea din nou senzaţii. Privind cuvintele colorate de pe piele, ei vor fi îndemnaţi să îşi schimbe atitudinea cu privire la viaţă. Mă gândesc la ştampile ca fiind un ceas care nu oferă ora exactă, ci arată starea de spirit pe care o au sau pe care o pot dobândi ei la momentul respectiv: „Azi sunt fericit”, „Sunt capabil”, „Fii optimist”, „Am încredere în mine”, „Voi reuşi ce mi-am propus”, „Zâmbeşte!”, „Priveşte lumea din jurul tău”, „Succesul vine muncind”, „Azi mă bucur de orice”, „Sunt curajos”, „Iubeşte!”.

Generatia stampilata 2

Un truc simplu şi eficient de a trezi umanitatea la realitate, o mică magie menită încă să emoţioneze. Mi-au venit în minte acum şi un USB cu ştampilă sau un pix cu ştampilă, pentru  aceeaşi menire. Rămân însă la clasica ştampilă, deşi cu siguranţă, pentru oamenii-roboţi din viitor, USB-ul e şi el potrivit.

 ***

Până în 2080 mai este mult timp. Trebuie însă să ne bucurăm în fiecare zi de ceea ce suntem, de ceea ce avem în momentul de faţă, trebuie să iubim lucrurile mărunte, deoarece într-o zi ne vom uita înapoi şi vom realiza că acelea au fost cele mai grozave şi măreţe din viaţa noastră.

Generatia stampilata 1

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Surse imagini: foto 1, foto 2, foto 3.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s