Tentatiile placute ale vremurilor noastre

Tăcută, atinsă de trecerea anilor, vinovată de atâtea amintiri, stă într-o permanentă aşteptare. De fiecare dată când mă uit la maşina de cusut a bunicii, o mulţime de momente frumoase îmi invadează mintea. Acum este a mea, a familiei mele. În urmă cu 5 ani încă îi amintea bunicii cât de important este să faci în viaţă ceea ce îţi place.

Bunica a fost croitoreasă. Eu aşa o ştiu pe ea, deoarece asta a făcut cu plăcere de când a fost pensionată pe caz de boală, cu câţiva ani înainte să mă nasc eu. Trebuia cumva să mai câştige nişte bănuţi în afara pensiei, astfel că a luat în serios treaba şi, în scurt timp, avea o listă serioasă de cliente.

Zgomotul pe care îl făcea maşina atunci când ea cosea mi-a rămas întipărit adânc în minte. Parcă o văd şi acum. Stătea pe scaunul ei preferat, concentrată asupra materialului, atentă să ţină cusătura dreaptă, să urmeze tiparul şi linia materialului, să facă îndoiturile perfecte. Maşina de cusut Singer a fost fabricată în 1950. Destui ani s-au scurs de atunci, însă merge şi acum. Au adus-o ai mei la bloc şi mai meşteresc eu la ea câte ceva. Regret că nu am învăţat mai multe de la bunica pe vremea când trăia, referitor la croitorie. O vedeam cum îngrijeşte maşina de cusut în fiecare săptămână. La fel cum pentru ea era o dependenţă croitoria, la fel şi pentru mine era să o privesc la treabă. Când era mai tânără, îi era uşor să facă asta toată ziua. De la fuste, la costume, bunica avea mult de lucru pentru vecinele din cartier, pentru prietene. Acestea veneau la ea pentru că era bună în ceea ce făcea, pentru că era o persoană minunată cu care să stai de vorbă.

Până la vârsta de 7 ani am locuit împreună cu ea. Eram fascinată de transformarea pe care o sufereau materialele aduse de prietenele ei. Când cosea, eram lângă maşină şi priveam cu emoţie şi curiozitate de copil întregul proces. Eram mică, nu aveam cum învăţa să trag la maşină, pentru că era greu. Mă mai lăsa câteodată să trag uşor de material în urma cusăturii. Era şi asta o bucurie mare pentru mine.

După ce ne-am mutat la bloc, în fiecare vacanţă eu şi cu sora mea ne mutam la ea şi aveam parte din nou de „drogul” meu: acela de a o urmări pe bunica lucrând la maşină.  O consideram magie. Cât stăteam la ea în vacanţele de vară, nu trecea zi în care să nu treacă câte o persoană pentru o probă sau pentru produsele finale. A cusut până în ultimul moment. La 80 de ani încă mai făcea câte o modificare sau lucruri mărunte. Nu mai avea răbdare, nu mai putea sta pe scaun mult timp, însă această activitate îi plăcea, la asta se pricepea cel mai bine, avea mica ei tentaţie, în sensul bun.

Am citit recent o recenzie referitoare la filmul „Thanks for sharing” (Tentaţii (i)rezistibile, tradus în limba română), care prezintă viaţa a trei bărbaţi dependenţi de sex. Respectiva comedie pune accentul pe conceptul de ajutorare reciprocă, pe sprijinul primit atât din partea rudelor şi a prietenilor, cât şi din partea celorlalţi colegi din programul de reabilitare. Dacă cei trei au realizat că au nevoie de ajutor şi îl cer, acest lucru nu este de ajuns. Trebuie să fie ajutaţi pentru a trece peste tentaţii, trebuie să fie motivaţi, încurajaţi pentru a putea lupta cu acea dependenţă.

Bunica era dependentă de croitorie. Nu pot asocia însă dependenţa/pasiunea ei cu termenul şi situaţiile la care face referire filmul. Fie că abuzează de sex, de alcool, de droguri, fie că sunt dependenţi de muncă, de cumpărături sau de medicamente, persoanele în această situaţie sunt neputincioase, nefericite, trec prin dureri, astfel că folosesc ce au la îndemână pentru a deveni fericiţi la rândul lor. Nu aceasta este însă soluţia de a obţine plăcere, iar filmul este un bun exemplu pentru cei care se luptă cu tentaţii negative.

Povestea mea nu este wow, nu vine cu nimic inedit şi senzaţional, însă nu este altceva decât realitatea, o parte din viaţă fără înflorituri. Noi am învăţat de mici să preţuim lucrurile mărunte pe care le faci cu plăcere, pentru că în ele stă tot farmecul. Iar pasiunea te face să trăieşti prin ea.

Suntem dependenţi(te) cu toţii. De câte ceva. Chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru mereu. Fiecare persoană are pasiuni cărora le dedică timpul liber, puţin sau mult, ca hobby sau ca job. Ne confruntăm cu tentaţii cărora le facem faţă sau nu, astfel că orice activitate poate deveni un „drog”, mai ales atunci când ea devine „pasiune”.

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă imagine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s