Pacific Rim – cel mai spectaculos film al anului

Bună. Sunt Teo și îmi plac filmele SF. Da, da, ai citit bine. Cele cu extratereștrii și nave spațiale, cu roboți și monștri, cu eroi și răufăcători ce deţin puteri speciale.

Filmele mele SF preferate din toate timpurile fac parte din cvadrilogia Alien. 😀 Soră-mea își dă ochii peste cap de fiecare dată când dau din greșeală la TV peste unul din filme și mă uit fascinată a mia oară la el. Pur și simplu nu mă pot abține. :))

Dar nu despre Alieni este vorba acum, ci despre Pacific Rim, Cercul de Foc în cinematografele românești, un SF 3D apocaliptic care i-a detronat pe Transformeri din clasamentul meu cu roboți.

În Pacific Rim este vorba despre o luptă continuă între Jaegeri (roboții uriași creați pentru apărarea planetei de guvernele țărilor aliate) și așa-numiții Kaiju (monștrii ce dețin însușiri asemănătoare cu animalele de pe Pământ, clonați de niște extratereștrii ce devastează planetele din Univers, una câte una). Acești Kaiju apar pe Pământ deasupra unei Falii din Oceanul Pacific, printr-o legătură între cele două lumi, un portal, ce trebuie distrus.

Pacific Rim – cel mai spectaculos film al anului

Giganții roboți sunt controlați de câte 2 piloți aflați într-o conexiune neuronală numită Drift, conexiune ce le sincronizeaza mințile și mișcările pentru a avea mai multă putere asupra creaturilor extraterestre. Soarta omenirii atârnă, în final, ca în toate scenariile apocaliptice, de un singur robot, Gipsy Danger, condus de un pilot căzut în dizgrație și de o tânără ce luptă în afara simulatorului, pentru prima dată, din dorinţa de răzbunare.

Pe mine m-a fascinat de la început prin efectele vizuale și auditive, prin atenția la detalii, iar soundtrack-ul a fost cireașa de pe tort. Scenariul lasă puțin de dorit, însă cum acțiunea m-a captat cu totul, cum, de altfel, este și normal la un film cu un buget de peste 180 de milioane de dolari, Guillermo del Toro trebuie iertat pentru asta. 🙂

Mai mult ca sigur, Pacific Rim se va bucura de un sequel în viitorul apropiat având în vedere faptul că este cel mai spectaculos film al anului din punctul meu de vedere. Sincer, Man of Steel pare o joacă de copil pe lângă acesta.

Fani ai genului, dacă nu ați ajuns încă la cinema, acum este momentul. 🙂

Sursa foto.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s