Generaţia „Căutătorilor de poveşti”

În copilărie, primele cărţi pe care le-am devorat filă cu filă, volum cu volum, au fost cele din seria „Poveşti nemuritoare”. O ţin minte şi acum pe bibliotecara cumsecade care mi-a recomandat primul volum şi care zâmbea de fiecare dată când mai trecea unul pe permisul meu. A ştiut ea ce a ştiut şi îi sunt recunoscătoare pentru apetitul trezit atunci pentru lectură.

Îmi este greu să aleg o carte dintre miile existente în librării sau anticariate. Deşi am o listă care mă face să mă duc direct la ţintă, să evit să stau cu orele în librării şi să aleg titlurile dorite imediat, de multe ori mă trezesc în posesia unor cărţi ce mi-au fost recomandate sau de care am auzit în urma unor campanii de promovare.

Din mass-media am aflat, la sfârşitul anului trecut, de campania „Căutătorii de poveşti”, un cumul de povestiri adunate din bibliotecile din România care sunt incluse în programul Biblionet – un program datorită căruia locuitorii din satele şi comunele din ţară folosesc calculatoare, imprimante şi videoproiectoare, de la mic la mare.

Am terminat zilele trecute de citit e-book-ul (îl descărcasem de pe site-ul oficial încă de la apariţia lui, însă, spre ruşinea mea, am tot amânat finalizarea lui din varii motive) şi am rămas plăcut impresionată de el. Şi puţin tristă, nu pot nega acest lucru.

Cele 50 de poveşti au fost scrise de Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Irina Păcurariu şi Vlad Petreanu, după un turneu de 10 săptămâni în toată ţara. Datorită celor 4 căutători şi poveştilor creionate de ei am aflat cum s-au reunit familii, cum bunicii îşi pot vedea nepoţii aflaţi în alte ţări, cum oamenii îşi găsesc de lucru, cum tinerii isteţi câştigă premii la concursuri naţionale şi multe, multe altele.

Pe mine lectura e-book-ului m-a întristat şi m-a bucurat, m-a amuzat şi m-a făcut curioasă. M-a făcut să ţin la cărţile mele. Ştiam că este greu pentru o bibliotecară, în mediul rural, să întreţină o bibliotecă şi să ajute la educarea copiilor, însă nu ştiam cât de greu exact.

Generaţia Căutătorilor de poveşti

Vă las mai jos o infimă parte din frumoasele poveşti şi vă întreb: mai ţineţi minte care a fost prima carte pe care aţi împrumutat-o de la bibliotecă?

„Cărţile sunt precum o altă viaţă în viaţa ta. Tablou în tablou. Povestea unui personaj dubios, pe care nu l-ai mai întâlnit niciodată, nici la casă la coada hipermarket-ului, nici la serviciu, nici măcar din greşeală nu ai dat vreodată peste el la metrou. Cu fiecare carte deschisă, viaţa ta se mai schimbă un pic. Ai mai primit pe cineva lângă tine: personaje care îţi provoacă repulsie sau pe care le iubeşti, personaje de la care ţi-ai fi dorit să moşteneşti niscaiva trăsături – păcat însă că sunteţi cunoştinţe, nu şi rude.”

„De fiecare dată când deschizi o carte, o înşiruire de străini îşi aşteaptă cuminţi rândul la coadă pentru a intra în viaţa ta. Iubeşte-i deopotrivă, învaţă ce este bun de la cei buni şi învaţă ce este binele de la cei răi. Şi, mai presus de toate, nu te simţi niciodată vinovat când foloseşti viaţa din viaţa ta pentru a fugi în irealitatea imediată.”

* Biblioteca mică de cartier şi ale ei rafturi ticsite de cărţi, nu mai există acum. Sediul ei a fost demult transformat în sucursală de bancă.

Sursă foto şi text: Căutătorii de poveşti.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s