Ce e mai bun, am lăsat la urmă. 😀
În acest discurs amuzant, profesorul de economie Larry Smith, prezintă cele mai uzuale și absurde scuze pe care le inventează oamenii, atunci când nu reușesc să-și urmărească pasiunile. El atrage atenția și insistă asupra faptului că trebuie să îți placă ceea ce studiezi sau ce faci la locul de muncă pentru a fi fericit, mulțumit și împăcat cu tine însuți.
Pelicula lui Alfonso Cuarón nu se referă la Roma, capitala Italiei, ci la Roma, cartierul din Mexic, unde regizorul a crescut în anii ’70. Filmul în alb-negru este reflecția lui Cuarón asupra femeilor din copilăria sa, femei simple, singure, ce au trecut prin numeroase greutăți în acele vremuri.
„Roma” spune povestea unei menajere pe nume Cleo (interpretată de Yalitza Aparicio), angajată la familia unui medic. În timp ce are grijă de cei trei copii și de casă, Cleo trece printr-o serie de dificultăți, cu care se pot identifica multe femei de pe această planetă, indiferent de condiţie sau de origine. Cuarón ne sugerează încă din primele cadre că viaţa este preponderent tristă, repetitivă. Exprimă această viziune arătându-ne realitatea prin cadre lente, ca o trecere tăcută a timpului, în marea schemă a vieții.
Bad moods? Cu toții trecem prin asta. Însă gestionăm bine aceste stări proaste? Unele persoane le trec cu brio, alții mai avem de lucrat la treaba asta.
De exemplu, dacă vă irită o întrebare simplă pusă de cineva și vreți să îi răspundeți pe un ton mai nepoliticos, acesta este un semn clar că aveți o dispoziție proastă. Vă poate distruge ziua, dar mai ales pe cea a celor din jur. Ei, săracii, nu sunt vinovați pentru că nu ați putut dormi bine și v-ați trezit cu o dispoziție rea.
Pentru astfel de momente, când nu suntem noi (ca în reclamele Snikers :D), există câteva moduri simple prin care putem ieși rapid din starea proastă. Mult mai eficiente decât afișarea unui zâmbet fals, pe parcursul întregii zile (treaba asta cu simulatul bunei dispoziții, la mine una, nu prea merge).
Cu siguranță ați auzit de Elizabeth Gilbert, celebra autoare a cărții „Eat, Pray, Love” („Mănâncă, roagă-te, iubește”), ajunsă rapid bestseller New York Times. Mie mi-a plăcut foarte mult și de atunci am tot urmărit-o pe Liz Gilbert (cum îi place ei să i se spună), pe social media și prin librării. Cartea a fost ecranizată în 2010, cu Julia Roberts şi Javier Bardem în rolurile principale, iar filmul s-a bucurat de succes.
Anul trecut, am dat peste podcast-ul ei intitulat „Magic Lessons” și am ascultat toate episoadele de acolo, în 2 zile. Nu mă puteam opri din apăsat „play”. Podcast-ul este creat ca un ghid de creativitate pentru numeroşii ei cititori și este inspirat de cartea „Big Magic: Creative living beyond fear” (tradusă la noi „Lecții de magie: Cum să-ți cultivi creativitatea”), pe care Liz Gilbert a publicat-o în 2015.
Formatul podcast-ului „Magic Lessons” este unul foarte interesant: scriitoarea discută în primă fază cu oameni obișnuiți, care au pasiuni sau joburi din domeniul creativ (scriitori, fotografi, dansatori, actori, comedieni, pictori etc.), ce trec prin momente mai dificile din punct de vedere creativ sau inspirațional. Liz Gilbert le dă sfaturi din proprie experiență și teme de făcut până la o dată ulterioară, când vor discuta din nou. Apoi, după ce a strâns toate informațiile necesare de la persoanele în cauză, scriitoarea cere sfatul unor prieteni, experți în domenii creative, pentru fiecare în parte. După o perioadă, Liz Gilbert revine către „învățăcei” și analizează temele pe care le-au avut de făcut.
Am găsit câteva site-uri mișto, colțuri random de Internet, pe care trebuie să le vizitezi când ai nevoie de o pauză de 5 minute. Adio zile proaste sau nervi la locul de muncă. Copilul din interior îți va mulțumi. 😀
O cronologie interactivă care pune timpul într-o perspectivă jucăușă.
Cunoști vorba: „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese?” Site-ul ăsta este o metodă bună de a lua o pauză de la tot și de a te relaxa, pe un fundal cu sunet de valuri. Atenție: dacă muți mouse-ul sau atingi tastatura, pauza începe din nou. 😀
Un site ce generează o formă interactivă de artă. Te vei relaxa cu siguranță pe măsură ce vei construi imaginile.
Nimic nu trebuie, mai ales că nu ai cum să îi mulțumești pe toți. Fiecare persoană are altă personalitate, alte dorințe, așteptări și principii, alte motivații și plăceri. Important este să încerci să te detașezi de nevoia de a face pe plac tuturor. Poate fi dificil, dacă ești o fire care se ocupă mai întâi de alții și apoi de propria persoană, dar este necesară o astfel de detașare. Fă-ți pe plac ție, deoarece tu contezi în fiecare clipă și apoi ocupă-te de ceilalți. Nu este un act egoist, ci unul extrem de benefic.
Schimbarea este un fel de bau-bau pentru mulți dintre noi. De ce să ne schimbăm rutina, sau modul de alimentație, sau să renunțăm la vicii, dacă totul ne merge „bine”? De ce să ne schimbăm obiceiurile proaste, sau modul de gândire pesimist, dacă nouă ne „place” fix așa? Pentru că schimbarea este benefică, ea ne impulsionează să dăm tot ce este mai bun din noi și ne învață să avem mult mai multă încredere în propriile forțe. Atâta tot.
Bazat pe fapte reale, filmul „BlacKkKlansman” spune povestea lui Ron Stallworth, primul detectiv de culoare neagră al departamentului de poliție din Colorado Springs și modul în care acesta se străduiește să-și dovedească valoarea, în mijlocul mișcării drepturilor civile din anii ’70.
Ajutat de un coleg evreu pe care îl folosește drept cârtiță, Ron se infiltrează cu succes în filiala locală a Ku Klux Klan-ului și strânge informații peste informații despre activitatea organizației și despre planurile gândite împotriva persoanelor de culoare.
„BlacKkKlansman” este regizat de Spike Lee, care a gândit o poveste interesantă, ușor amuzantă, ce arată cu adevărat Ku Klux Klan-ul. Subiectul rasismului este încă unul fierbinte în America, iar imaginile de la sfârșit sunt greu de urmărit. Aceasta însă este intenția. Te fac să te întrebi ce este în neregulă cu lumea… cât va mai dura până când va dispărea discrepanța dintre negrii și albii Americii.
Regizat de James Wan, filmul „Aquaman” a fost unul îndelung așteptat de fanii DC și Marvel. Eu am fost uimită de efectele speciale cu care specialiștii au creat și conturat societatea și tehnologia Atlantidei. O lume cu cele mai colorate creaturi și vehicule subacvatice imaginabile, ce duce cu gândul la filme precum „Avatar” și „Star Wars”.
Pe mine filmul m-a prins complet și nu m-am plictisit în cele 2 ore și jumătate cât durează. E adevărat, „Aquaman” livrează dialoguri tipice pentru filmele cu eroi, clișee de tipul super-eroul care descoperă că aparține unei lumi unde poate urca pe tron sau care se îndrăgostește de logodnica fratelui său vitreg. Ei, toate acestea nu prea mai contează când vedem spectacolul artistic cu care regizorul a vrut să ne uimească.
Binecunoscut pentru filmele horror pe care le-a oferit publicului de-a lungul timpului, James Wan trece cu succes de la acest gen la un blockbuster de acțiune cu super-eroi. Se angajează pe deplin în poveste, își iubește personajele și lumea în care ele locuiesc și acest lucru se vede în desfășurarea de forțe din imperiul subacvatic al celor şapte mări.
Îmi plac filmele SF cu super-eroi și îmi place mult de Tom Hardy, astfel că nu puteam să nu văd și ultimul film în care apare. „Venom” a fost lansat în octombrie în cinematografe și prezintă și el deja clasica poveste de luptă dintre eroi și anti-eroi, cu care ne-am obișnuit până acum.
În timp ce povestea însăși nu este remarcabilă, efectele vizuale și acțiunea te țin în priză și asta este pentru mine cel mai important aspect al unui film.
Despre intrigă, pe scurt: după un interviu ratat cu Carlton Drake (Riz Ahmed), CEO al Life Foundation, viața și cariera lui Eddie Brock (Tom Hardy) se duc pe apa sâmbetei. Cercetătorii Life Foundation au intrat în posesia unor forme de viață extraterestre, pe care le-au numit simbioți și cărora încearcă să le ofere gazde umane. Știind că Drake are o lungă istorie de practici mai puțin etice, Eddie se întoarce din nou la laborator și intră în contact cu unul dintre simbioți, Venom. Curând devine conștient de noile sale puteri și dezvoltă o prietenie ieșită din comun cu extraterestrul, care decide să protejeze Pământul de semenii săi.
Anul trecut au apărut multe filme faine, dar nu am apucat să le văd la cinema. Recuperez acum cu multe dintre ele. Pe listă s-a aflat și „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald”, continuarea primului film din noua serie marca J.K. Rowling, „Fantastic Beasts and Where to Find Them” (lansat în 2016).
Fană Harry Potter, am fost încântată când au apărut primele informații în mediul online despre o nouă serie de filme dedicată lumii vrăjitorilor. Mi-a plăcut mult de eroul din primul film, Newt Scamander (interpretat de Eddie Redmayne), celebrul magizoolog și autorul cărții cu animale fantastice din care studiază Harry Potter, în primul său an la Hogwarts. Filmul s-a terminat într-o notă sumbră, apariția și prinderea lui Gellert Grindelwald (interpretat de Johnny Depp), infamul vrăjitor întunecat, din tinerețea lui Dumbledore, ce anunța o continuare faină.
Mă așteptam la mult mai multă acțiune în cel de-al doilea film, însă continuarea m-a cam dezamăgit. Producătorii au fost interesați să vândă mai mult ideea de franciză, decât să ne lase să ne conectăm într-adevăr cu personajele.
